Se schimbă tot ce știai în cazul Caracal! Alexandru Cumpanașu, anunț de ULTIMĂ ORĂ după ce medicii legiști au făcut analizele ADN

Publicat: 21/08/2019 | 10:41
Se schimbă tot ce știai în cazul Caracal! Alexandru Cumpanașu, anunț de ULTIMĂ ORĂ

INML va efectua o nouă expertiză ADN asupra rămășițelor umane descoperite în cazul crimelor din Caracal, iar Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a anunțat că va depune o plângere la Ministerul Sănătății.

Alexandru Cumpănașu a declarat, la antena3.ro, că tot ceea ce se întâmplă la INML este ”halucinant”. Există ”bâlbâieli cronice” în anchetă, motiv pentru care – chiar în cursul zilei de astăzi – se va deplasa la Ministerul Sănătății pentru a depune o plângere.

„Este absolut halucinant ce fac oamenii ăştia. Reiau analiza asupra ceea ce s-a stabilit deja? Nu e în regulă ce se întâmplă. Această comunicare este esenţială faţă de public, faţă de familie, faţă de cetăţeni în general.  Nu poţi veni cu asemena bâlbâieli cronice într-o astfel de situație și o astfel anchetă. De aceea, astăzi, la Ministerul Sănătăţii, la 10.30, mă voi deplasa pentru a solicita ministrului Sănătății un control de fond la Institutul de Medicină Legală, tocmai pentru a stabili de unde vin scurgerile de informaţii, aceste intoxicări odioase în spaţiul public”, a declarat Alexandru Cumpănașu.

”Sunt lucruri care pe procedură nu sunt în regulă deloc”

Alexandru Cumpănașu va solicita efectuarea unui control la INML, scopul final fiind acela de a se descoperit de unde vin ”scurgerile de informații” și de ce rezultatele analizelor au întârziat atât de mult.

”De aceea, ce va stabili ministrul voi comunica după aceea. Eu îmi voi face datoria de a solicita acest control pentru a stabili de unde vin scurgerile de informaţii, pe de o parte, cât și modul în care au comunicat public şi ce vor să facă pentru că eu nu mai ştiu, în acest moment. De ce au întârziat cu unele analize, care au durat două săptămâni? De ce altele au durat cinci zile? Sunt lucruri care pe procedură nu sunt în regulă deloc”, a mai spus Alexandru Cumpănașu.

„Nu știu ce conține plângerea. Am stabilit o întâlnire cu domnul Cumpănașu. Insist, din punct de vedere legal, Ministerul Sănătății administrează INML, poate face doar un control. Depinde ce conține acea  petiție. Pot face un control, dar eu cred că e mai bine să lăsăm specialiștii să își facă treaba”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.