Șeful Renault, Carlos Ghosn, a fost arestat la Tokyo!

De: Cancan
Publicat: 19/11/2018 | 14:46
Carlos Ghosn a fost arestat

Preşedintele director general al alianţei auto Renault-Nissan-Mitsubishi Motors a fost arestat, luni, la Tokyo. Ghosn a fost acuzat de nereguli de către constructorul nipon Nissan Motor Co.(CITEȘTE ȘI: A DEPUS PLÂNGERE LA POLIȚIE PENTRU FURT: ”SOȚIA MEA ȘI ȘOFERUL AU FUGIT DIN CASĂ CU O GEANTĂ CU BANI!”)

Parchetul din Tokyo l-a arestat pe Carlos Ghosn fiind bănuit de încălcarea legislaţiei financiare, a informat NHK, postul public de televiziune din Japonia, potrivit Libertatea.ro. Recent, Carlos Ghosn a fost vizat de o anchetă internă după ce acesta a declarat la fisc venituri inferioare valorii reale „timp de mai mulţi ani”.(CITEȘTE ȘI: CEA MAI CUNOSCUTĂ FATĂ DE ORAȘ A FOST TRASĂ PE DREAPTĂ, IAR FIOLA A TRĂDAT-O: ”AM BĂUT DOAR O BERE…”)

Carlos Ghosn a fost arestat la Tokyo!

Constructorul auto japonez Nissan Motor Co a declarat că rezultatele anchetei au arătat Ghosn a utilizat bunurile companiei în scopuri personale și că va propune Consiliului de Administraţie demiterea francezului. De asemenea, Nissan a precizat că a furnizat informaţii procurorilor şi cooperează cu aceştia în cursul anchetei lor. Carlos Ghosn este cel care a dus alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în fruntea industriei auto mondiale. În fruntea companiei, el a avut anul trecut câștiguri de 13 milioane de euro. El şi-a făcut un renume din capacitatea de a transforma companii aflate în pragul falimentului în societăţi foarte profitabile.(NU RATA, AICI: GIGI BECALI A DAT SPARGEREA LA BANCĂ, IAR NOI AVEM IMAGINILE ”FLAGRANTULUI”!)

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană, iar Ghosn a contribuit puternic la acest lucru.