Semnal de alarmă al specialiștilor! Ce se va întâmpla cu populația României până în 2100

Publicat: 15/07/2020 | 18:40
Semnal de alarmă al specialiștilor! Ce se va întâmpla cu populația României până în 2100

Specialiștii internaționali trag un semnal de alarmă în legătură cu evoluția numărului de locuitori de pe planetă. Iată ce se va întâmpla cu populația României până în 2100.

Un studiu publicat recent în The Lancet a relevat accentuarea depopulării planetei. Astfel, până în 2064 omenirea ar putea totaliza 9,7 miliarde de persoane, însă în 2100 pe Pământ vor fi doar 8,8 miliarde de oameni.

Studiul a luat în considerare factori precum fertilitatea, migrația, mortalitatea, dar a analizat și alte aspecte importante. Oamenii de știință au realizat proiecții privind populația fiecărei țări pornind de la un scenariu de referință și unul alternativ.

România, puternic afectată de fenomenul depopulării

Datele au arătat că România va fi extrem de afectată, iar în 2100 mai puțin de opt milioane de oameni vor locui pe teritoriul țării noastre.

În scenariul de referință, populația globului în 2100 va fi de 8,78 miliarde de oameni, ca medie probabilă într-un interval cuprins între 6,8 miliarde și 11,8 miliarde de oameni, în funcție de evoluția parametrilor incluși în ecuație.

Același scenariu a arătat că în 2100 populația României va fi de 7,7 milioane de oameni, ca medie a unui interval cuprins între 5 milioane (cel mai pesimist caz) și 13,3 milioane de oameni (cazul optimist).

Populaţia Chinei din 2017, de 1,4 miliarde, ar putea să se înjumătățească până la 730 milioane de oameni în 2100.

La polul opus se află, însă, SUA, care ar putea înregistra chiar o creștere, de la 325 de milioane de oameni în 2017, la o proiecție de 335 de milioane în 2100.

Studiul a concluzionat că 23 de ţări vor asista la reducerea cu cel puţin jumătate a populațiilor lor față de nivelurile actuale, printre acestea numărându-se Italia, Japonia și Spania, state cu o rată a natalității scăzută de ani buni.

Foto: pixabay.com