Și-au mai dat o șansă?! Cum au fost surprinși Ramona Olaru și Cuza de la Noaptea Târziu

Publicat: 31/07/2021 | 11:40

Și-au mai dat o șansă?! Este întrebarea care stă pe buzele tuturor fanilor, după ce Ramona Olaru și Cuza de la Noaptea Târziu au fost surprinși împreună vineri seară.

La ceas de seară, Ramona Olaru a decis să iasă cu prietenele apropiate. Au ales un restaurant de fițe din Herăstrău, iar voia bună s-a instalat de cum au ajuns. Mare le-a fost, însă, mirarea fanilor atunci când la masă a apărut și fostul iubit al asistentei TV.

Shot-urile au început să curgă, iar toată lumea de la masă era pusă pe distracție. Au povestit, au dansat… ba chiar Ramona Olaru l-a filmat pe fostul ei iubit și i-a dat tag pe rețelele de socializare. De precizat este faptul că nu este pentru prima oară când cei doi își petrec timpul împreună. Recent, foștii iubiți au fost surprinși la un eveniment cu muzică retro. Ce-i drept, și atunci erau tot în compania amicilor comuni.

Să fi rămas doar buni prieteni după despărțire sau se anunță împăcarea mult așteptată de fani?! (CITEȘTE ȘI: RAMONA OLARU, SINGURICĂ ȘI DISPONIBILĂ?! LA MAȘINĂ NOUĂ, CURTEZANI NOI!)

Ramona Olaru și Cuza au ișit în oraș, alături de prieteni (sursa FOTO: Instagram)

Ramona Olaru, relație cu năbădăi cu Cuza

După divorț, Ramona Olaru părea să-și fi găsit liniștea în brațele lui Cuza de la ”Noaptea târziu”. Cei doi erau îndrăgostiți lulea unul de altul și la un moment dat au decis să se și mute împreună. Din păcate, însă, relația lor nu a durat. Cei doi au hotărât să meargă pe drumuri separate și nu au vrut să vorbească despre motivele care au dus la despărțire, în ciuda faptului că Ramona publica mesaje cu subînțeles pe Instagram cu privire la cel care i-a fost iubit. (VEZI ȘI: CUZA, DEZVĂLUIRI DESPRE ADEVĂRATUL MOTIV AL DESPĂRȚIRII DE RAMONA OLARU: “SUFERINȚA A FOST UNA PUTERNICĂ”. S-A VORBIT DESPRE INFIDELITĂȚI | VIDEO)

A urmat o tentativă de împăcare la începutul anului, atunci când cei doi au mers împreună în Egipt. Nu s-au afișat împreună, dar fanii sperau la o împăcare. Din păcate, nu a fost așa. Ramona și Cuza nu au reușit să își salveze relația și s-au despărțit din nou.