Silviu Prigoană, marcat de o dramă pe care a ținut-o ascunsă mulți ani: “A murit când Honorius şi Silvius erau mici. A avut o boală cumplită”

Publicat: 05/02/2020 | 17:00

La 56 de ani, Silviu Prigoană este unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști din România, a cochetat cu politica și are patru copii din două mariaje. În prezent, el se află la a treia căsătorie și trăiește o poveste frumoasă de dragoste alături de Mihaela. Puțini știu însă, că în urmă cu ani buni, omul de afaceri a trăit o dramă fără margini. În cadrul unui interviu emoționant, el și-a deschis sufletul și a povestit ce s-a întâmplat cu prima lui soție. 

Citește și: Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu s-au împăcat! Anunţul făcut de vedeta Antena 1

Silviu Prigoană, marcat de o dramă pe care a ținut-o secretă multă vreme

Silviu Prigoană a cunoscut-o pe cea care i-a oferit pe Honorius și Silviu pe vremea când omul de afaceri lucra la o fabrică la care cea care avea să-i devină soție era subinginer. Viorica s-a căsătorit cu acesta după ce el a suferit accidentul în urma căruia i-au fost amputate picioarele.

“M-am căsătorit prima dată după ce am avut accidentul, nu înainte. Dacă vrei să supraviețuiești poți. Dacă nu vrei, cu două picioare nu poți să zbori, dacă nu vrei și nu ai ambiție. Am rămas cu doi copii, cu un picior bolnav și mi-am îngropat și nevasta. Am depășit momentul prin efort, ambiție, muncă, chestii din astea care nu au nici o legătură cu pupatul de moaște, cu statul în genunchi la biserică, cu plânsul de milă”, a declarat afaceristul în cadrul unei emisiuni TV.

Citește și: Cum și-a pierdut Silviu Prigoană piciorul: “Am crezut că se sfârşeşte lumea asta cu totul”

Din nefericire, povestea de iubire dintre Viorica și Silviu Prigoană s-a încheiat din cauza unui diagnostic crunt… Prima parteneră a omului de afaceri a fost răpusă de o maladie cumplită în urmă cu 26 de ani – în galeria foto a articolului găsiți o poză de album cu aceasta. Cunoscutul om de afaceri a mai mărturisit că munca și ambiția l-au ajutat să treacă peste experiențele traumatizante din viața sa.

“Prima mea soţie a murit în 1994, când Honorius şi Silvius erau mici. A avut o boală cumplită şi în doar şase luni a plecat dintre noi. Am luptat mult atunci, dar n-am avut ce să fac. Partea de transplantologie atunci era în pionierat – nu se făcea aşa ceva pe scară largă. Astăzi am fi reuşit să o salvăm. Atunci nu am reuşit să facem nimic”, a povestit Silviu Prigoană într-un interviu acordat revistei Tango.

Silviu Prigoană mai are doi băieți din mariajul cu Adriana Bahmuțeanu. Pe actuala lui soție, el a cunoscut-o prin intermediul lui Marcel Toader, care a fost finul său. Mihaela Botezatu și cunoscutul afacerist s-au căsătorit în secret în anul 2016.

Citește și: Mihaela, adevărul gol-goluț despre căsnicia cu Silviu Prigoană: “Îmi doresc să…”