Simbolul motorsportului din România a împlinit 100 de ani!

Publicat: 20/01/2019 | 15:05

Marin Dumitrescu este un adevărat simbol pentru motorsportul din România și nu numai. A avut o carieră de succes, iar timp de trei decenii a doborât toate recordurile. S-a născut pe 19 ianuarie 1919, în comuna Comani, județul Olt, iar sâmbătă a împlinit 100 de ani. O vârstă venerabilă la care mulți nici nu pot visa să ajungă. În rândurile următoare, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă bornele datorită cărora Nea Marin este o adevărată legendă.

Marin Dumitrescu și-a început cariera de succes în 1948, când a debutat în întrecerile de viteză pe circuit, cu Jeep-uri modificate. Ulterior, Nea Marin avea să facă spectacol în foarte multe competiții. A cucerit nu mai puțin de 36 de titluri de campion național, indiferent că a fost vorba despre curse de motociclism sau raliuri. În 1973, Almanahul Sportul nota că Marin Dumitrescu este “adunătorul tuturor titlurilor de campion absolut la coastă şi circuit”.

VEZI AICI: POVESTEA ULUITOARE A PUȘTOAICEI CARE, LA 14 ANI, PARTICIPĂ LA RALIURI

Nea Marin va rămâne unic și datorită faptului că a fost întâiul mecanic auto care a pregătit o mașină din România pentru întrecerile de viteză. Este cunoscut drept fondatorul Daciei 1300 Speciale nr. 1, care atingea chiar și 170 km/h. De altfel, cu acest model, a cucerit, în 1976, prima sa distincție: Campion Național Clasa VI, în competiția de viteză în coasă.

Decordat prin decret prezidențial!

În 2011, lui Nea Marin i s-a atribuit, prin decret prezidențial, Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, la cererea Asociației Retromobil Club România, “în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate, pentru eforturile susținute de a promova automobilismul sportiv românesc”. De precizat că, la începutul anilor ’50, Marin Dumitrescu a făcut ca legendarul BMW 328 să strălucească pe circuit!

CITEȘTE ȘI: CĂŞUNEANU JR. PARTICIPĂ LA CAMPIONATUL NAȚIONAL DE SUPER RALLY DIN BUCUREȘTI! CUM ARATĂ ACUM COSTELUȘ

A rămas, după ce s-a retras, în fenomenul pe care l-a slujit, cu succes, timp de mai multe decenii, ca preparator de automobile de curse, ca mentor și coordonator de echipă. Radu, băiatul său, și nepoții, Andrei și Silviu, au continuat tradiția familiei cu numeroase titluri în competițiile naţionale de coastă şi circuit. La sfârșitul anului 1947, Marian Dumitrescu a construit la Uzinele Vulcan două modele performante de competiţie pe baza BMW 328, cu care, de altfel, a și participat, cu succes, la curse.

NU RATA: CEL MAI SEXY COPILOT DE RALIURI DIN ROMANIA SI-A DAT „RABLA” PE O BIJUTERIE DE 190 DE CAI PUTERE!

Nea Marin a obținut ultimul titlu în 1976, chiar în anul de retragere, cu un model Dacia – Campion Naţional Clasa VI în campionatul de viteză în coastă. În 2017, la Sinana, Marin Dumitrescu a prezentat, pe covorul roșu din fața Castelului Peleș, în cadrul Concursului de Eleganță, un legendar BMW 328 Mille Miglia Roadster. Sâmbătă, a atins centenarul!

La mulţi ani, Nea Marin!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult