Simona Halep, vânătă după divorț! În ce ipostază a fost surprinsă tenismena după ruptura de Toni Iuruc

Publicat: 15/09/2022 | 23:40

Tenisul a ”apus”, momentan, pentru Simona Halep. De mai bine de o săptămână, fostul număr 1 WTA a avut viață mai grea decât pe teren, cu racheta în mână: divorț, apoi o operație! Le-a trecut cu brio pe ambele, deși niciuna dintre ele nu e motiv de bucurie. Însă Simona zâmbește. Așa a învățat de copilă, să înfrunte momentele delicate fără să scrâșnească din dinți. Doar că … Paparazzii CANCAN.RO tocmai au surprins-o, alături de mama ei, la ieșirea din centrul comercial de la Băneasa, iar imaginile, pe care vi le prezentăm în exclusivitate, bat spre uluitor!

Mariajul s-a risipit cu doar câteva zile înainte de marele party prin care ar fi celebrat anul de căsătorie. Simona Halep și Toni Iuruc au rupt, brusc (Vezi AICI toată povestea), relația, bulversând o întreagă Românie. Nu s-au mai înțeles oamenii, asta e! Notarul și-a intrat, atunci, în drepturi, iar actele s-au rezolvat cât ai clipi, totul urmând să se finalizeze după cele 30 de zile pe care legea le cere până când doi soți sunt despărțiți oficial. Simona nu a ieșit victorioasă, dar nicidecum cu privirea-n pământ, precum la vreun meci pierdut.

Simona Halep a ieșit la cumpărături, deși urmele de pe față, după operația la nas, nu au dispărut (Foto: CANCAN.RO)

Simona Halep, vânătă după operația la nas

Ba chiar și-a pus în aplicare planurile, ohooo, chiar multe, pe care avea să le ducă la bun sfârșit. Și totul într-o săptămână. La o clinică de fertilizare in vitro avea să-și facă apariția sportiva (Vezi AICI imaginile și detaliile), la nici 24 de ore de la divorț! Nu era totul.

Simona Halep a ajuns și la estetician. Și-a modelat nasul. Își propusese asta, dar tot amâna. A fost, acum, momentul când și-a luat inima-n dinți și a pășit în sala de operații. Intervenția a decurs bine, dar urmările estetice…

Paparazzii CANCAN.RO au surprins-o pe jucătoarea de tenis la centrul comercial din Băneasa, iar imaginile pe care vi le prezentăm sunt grăitoare: Simona e, încă, vânătă! Dar plină de viață! E adevărat, umblă în continuare bandajată și dată cu fond de ten, dar urmele intervenției se văd…

(CITEȘTE ȘI: AM AFLAT CINE I-A SPART CASA SIMONEI HALEP! EL ESTE CEL CARE A DESPĂRȚIT-O PE TENISMENĂ DE SOȚUL TONI IURUC!)

Simona Halep ”ateriza” în Băneasa, alături de mama ei, pentru mega-cumpărături. Șoferul le-a repezit pe cele două acolo unde aveau să-și facă de cap. Rafturile au căzut pradă tentațiilor, iar produsele s-au ”scuturat”, precum neaua de pe brazi, în coș. Până când s-a umplut.

Simona și femeia care i-a dat viață acum 30 de ani au ieșit primele, fosta număr unu WTA cu o punguliță în mână. Au ajuns până la mașina trasă în apropiere, iar sportiva a urcat la volan. A pornit-o, dar imediat a coborât.

Șoferul ieșea și el din supermarket. A împins căruțul plin ochi până la mașină, a deschis portbagajul, a ”debarasat”, apoi a urcat la volan și a călcat-o. Cu Simona și mama ei pe bancheta din spate.

Simona Halep și mama ei tocmai au încheiat cumpărăturile la centrul comercial din Băneasa (Foto: CANCAN.RO)

Motivul pentru care Simona Halep s-a operat la nas

Simona Halep a povestit, pe Instagram, motivele pentru care a decis să se opereze la nas. E și puțin ”estetic” în dezvăluire, dar foarte mult medical.

„Când am pierdut la US Open, mi-am dat seama că sunt complet epuizată mental. Având probleme de respirație de mulți ani deja, care s-au înrăutățit, am decis să mă supun sfaturilor medicilor și să fac operația necesară.

Nu aș fi putut să o fac mai devreme, pentru că nu am găsit trei luni libere pentru recuperarea de după, întrucât tenisul mi-a fost prioritatea numărul unu.

Dar am simțit că e timpul potrivit să o fac și, de asemenea, să fac ceva pentru mine, personal. De aceea am făcut și operația estetică, pe care voiam să o fac de mult, pentru că nu îmi plăcea nasul meu deloc.

(NU RATA: MESAJUL „VOALAT” TRIMIS ÎN NUMELE SIMONEI HALEP DE MANAGERUL SĂU. NINA WENNERSTROM: „SUNT MEREU MOMENTE GRELE…”)

Așa că am făcut-o și pe asta, am rezolvat problema atât funcțional, cât și estetic. Știu că mulți veți putea să mă înțelegeți.

Nu știu cât va dura recuperarea, pe moment nu mă gândesc la nimic, decât la recuperare.

Ce e cert e că anul acesta nu voi mai juca în niciun turneu oficial. Sezonul 2022 e încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, umplut cu toate experiențele posibile.

Ne vedem pe teren, 2023! Simt că încă am multe de făcut pe terenul de tenis și încă am niște obiective de atins,” a fost anunțul Simonei Halep.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult