Simona Halep va participa la un singur turneu înainte de Australian Open

De: Cancan
Publicat: 05/12/2018 | 22:28

Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii a decis să scoată din program turneul-talisman din 2018, dar are parte de multă înţelegere din China.

Halep, Kerber, Wozniacki, Svitolina, Kvitova, Goerges şi Muguruza sunt jucătoarele de top care vor juca un singur turneu pregătitor înainte de Australian Open. Simona Halep a dat o lovitură importantă organizatorilor de la Shenzhen, turneul de categorie International care oferă cele mai mari premii în bani la nivelul circuitului WTA. Deşi la început de 2018 a reuşit dubla în China, câştigând atât la simplu, cât şi la dublu, numărul unu mondial a luat acum decizia de a-şi prelungi intersezonul cu încă o săptămână. Astfel, în 2019, Halep va evolua la Sydney, începând cu data de 7 ianuarie, dar nu va mai merge în China. (CITEȘTE ȘI: DARREN CAHILL, LA MOMENTUL ADEVĂRULUI. MOTIVUL PENTRU CARE EL ȘI SIMONA HALEP AU ÎNTRERUPT COLABORAREA. “EA ȘTIA CĂ…”)

Turneul de la Shenzhen a rămas în aceste condiţii fără jucătoare de Top 10 pe tablou, şi doar cu Aryna Sabalenka din Top 15 la start, în ciuda faptului că oferă premii de trei ori mai mari decât oricare alt concurs de categorie similară. Fondul de premiere de 750.000 de dolari nu a reuşit însă să convingă jucătoarele să meargă în China înaintea vizitei la Australian Open, 11 dintre cele mai bine clasate 12 tenismene care vor juca în prima săptămână a lui 2019 alegând să zboare spre Auckland sau Brisbane. 

Luiz Carvalho i-a luat apărarea Simonei Halep

Cu toate acestea, Luiz Carvalho, directorul turneului de la Shezhen, a avut multă empatie pentru Simona şi chiar i-a luat apărarea. „Halep a fost accidentată. Evident, ne-ar fi plăcut să revină, dar decizia ei a fost aceea de a nu juca în această săptămână, pentru a pregăti mai bine Australian Open-ul”, a declarat Carvalho, potrivit Tennis World USA. (VEZI ȘI: SIMONA HALEP ȘI-A MAI ÎMPLINIT UN VIS: “SUNT FERICITĂ”. LIDERUL MONDIAL ÎN TENIS ȘI-A LANSAT SITE-UL OFICIAL)

În absenţa Simonei, chinezii le vor vedea la lucru pe alte trei românce: Irina Begu, Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea. Turneul promovează intensiv prezenţa româncelor, dedicându-le, practic, cele mai recente trei postări pe Twitter.