Singurul oraș din România în care se poate plăti cu cardul bancar în piață, la tarabă

Publicat: 06/04/2023 | 20:39

Urmează schimbări mari în piețele din România. Conform ultimelor propuneri, se ia în calcul extinderea sistemului de plată cu cardul la tarabe. Pe de altă parte, un alt lucru foarte important face referire la identificarea producătorului.

Românii vor putea plăti cu cardul la tarabele din piață

Curând, un cod QR atașat tarabei va putea fi scanat cu telefonul, iar clientul va putea obține date despre locul de proveniență al produsului. Mai mult, cu o simplă scanare, cumpărătorii vor putea afla informații despre cine produce și cine vinde produsul. La unele tarabe din țară, plata cu cardul a început deja cu succes. Pentru început, proiectul este testat în Alexandria, județul Teleorman.

„Prin această modalitate, vrem să readucem generaţiile tinere în piaţă, să redescopere gustul produsului românesc”, spune Teodor Birţ, preşedinte la Administraţia pieţelor.

„Suntem prima piaţă care a implementat codul QR pentru identificarea producătorilor agricoli, astfel încât fiecare client poate să vină în piaţă, să scaneze codul QR şi să afle de unde provine produsul pe care urmează să îl achiziţioneze. Am observat persoane tinere care scanează codurile QR, lucru care nu se întâmpla înainte” a explicat Octavian Teodorescu, director de servicii publice în Alexandria.

Curând, un cod QR atașat tarabei va putea fi scanat cu telefonul (Foto: Pixabay)

(CITEȘTE ȘI: VA FI „FRUCTUL-VEDETĂ” AL SEZONULUI! CÂT VA COSTA UN KG DE CIREȘE ROMÂNEȘTI LA TARABELE DIN PIAȚĂ, ÎN MAI 2023)

Clienții din piețe pot verifica prin codul QR de unde provin produsele și cine le vinde

Teodor Birț susține că este vorba despre un cod pe care oricine îl poate tasta prin intermediul telefonului. Acesta consideră că proiectul va fi de ajutor pentru români, mai ales că de-a lungul timpului, oamenii s-au temut să nu fie păcăliți de produsele pe care le cumpără din piață”, a adăugat Teodor Birţ, preşedinte la Administraţia pieţelor.

(VEZI ȘI: POVESTEA CARE ÎȚI RUPE SUFLETUL. CUM A REACȚIONAT UN VÂNZĂTOR DIN PIAȚĂ, ATUNCI CÂND I S-AU OFERIT MAI MULȚI BANI PE CÂTEVA MERE)

This browser does not support the video element.