Smiley și realizatorii muzicii din comedia “Oh, Ramona!” vor o compilație cu coloana sonoră a filmului

De: Cancan
Publicat: 05/02/2019 | 18:21

Smiley și echipa HaHaHa Production, realizatorii muzicii din comedia “Oh, Ramona!”, au vorbit despre cea de-a patra colaborare cu regizorul Cristina Jacob și despre surpriza audiției propriilor piese în film. “Ar trebui să facem o compilație!”, au spus muzicienii văzând varianta finală a peliculei.

Citește și: Alex Velea și Smiley au rupt prietenia?! Detaliul irefutabil care vorbește de la sine

“Am făcut cam 70 de momente pentru film”, au povestit băieții de la HaHaHa Production vorbind despre muzica de pe coloana sonoră a comediei “Oh, Ramona!”. Aceștia au spus luni într-o discuție cu vloggerul LikeCreața, că au dat gata 90% din muzică după două luni de lucru.

Smiley a recunoscut faptul că: “regizorul filmului, Cristina, atunci când a făcut scenariul cu Andrei, a știut ce mood-uri caută. Evident că și noi am venit cu sugestiile noastre, pentru că la anumite scene noi am auzit altfel de muzică, sau ni s-a părut că ar trebui îmbrăcată altfel scena. Noi, ca și echipă care face muzica, suntem coordonați de regizor, de omul care are întreaga viziune a filmului. Noi adăugăm ce putem, talentul nostru. (…). Muzica din film nu prea are legătură cu ce se întâmplă în România muzical vorbind, ăsta e marele avantaj în momentul în care lucrezi pentru așa ceva, ai o libertate foarte mare. Nouă ne place foarte tare povestea asta cu muzica din film pentru că ne incită altfel”, a spus muzicianul.

Citește și: Feli, despre comedia ”Oh, Ramona!”: ”A fost fantastic!” Ce zice de Smiley

Șerban Cazan, producătorul de la HaHaHa Production a spus că văzând varianta finală a filmului, dincolo de râsul în hohote, a fost surprins de felul în care a ieșit muzica de pe peliculă, “ne-a plăcut muzica așa de tare că am zis că ar trebui să facem o compilație”, a zis Cazan. ”Ieri l-am văzut pentru prima oară. Noi am făcut muzica, m-am bucurat și am râs atât de tare de parcă nu îl știam”, a spus el.

Citește și: Să fie așa?! Cristina Ich crede că pelicula „Oh, Ramona!” va repeta succesul filmului „Liceenii”

“E o comedie ce trebuie ceapărat văzută în gașcă”, spune LikeCreața despre filmul “Oh, Ramona!”. LikeCreaţa este Cristina Lupu. Are 31 de ani, este din Tecuci şi stă la Bucureşti. Pe Instagram, este urmărită de peste 500.000 de fani.

Smiley a fondat casa de producţie HaHaHa Production în 2009 și a lucrat aici cu mulți artiști cunoscuți din țară dar și din străinătate de la italianca Ingrid, la Snoop Dogg şi Sway.

Vladimir Coman-Popescu produce sub numele de Bite Your Lips. Are un Master în Producție Muzicală de la Universitatea din Derby, Marea Britanie, și cu un background în industria de tehnologie muzicală din San Francisco. Caută în mod constant metode în plus de a inova prin muzica pe care o creează.

Șerban Cazan este cel care face legătura între producție și artiști și se consideră “omul cu responsabilitățile”, care livrează întotdeauna la termen și își începe treaba de dimineață.

Comedia “Oh, Ramona!” este ecranizarea bestsellerului românesc autobiografic “Suge-o, Ramona!”, de Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Jacob. În viziunea şi execuţia regizorului, povestea devine un film fără limitări culturale, fără graniţe geografice şi lingvistice, pentru o generaţie care trăieşte planetar experienţele irepetabile ale adolescenţei.

“Filmul este în limba engleză pentru că este o poveste universală. Un băiat iubea o fată şi apoi iubea două. În al doilea rând., am avut acces la actori foarte buni care vorbeau engleză şi era o ocazie să facem acest lucru. În plus, adolescenţii cărora ne adresăm sunt obişnuiţi să vadă filme în engleză. (…) Atunci când m-am apucat să fac filme, imediat după facultate, eram mai aproape de vârsta adolescenţei şi mi s-a părut că pot să spun mai uşor poveştile cu care mă identific, cu lucrurile pe care le-am trăit”, spune Cristina Jacob, regizorul filmului.

Comedia “Oh, Ramona!”, cu Bogdan Iancu, Aggy K. Adams şi Holly Horne în rolurile principale, va fi lansată în cinematografele din toată ţara pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor.