Solstițiul de iarnă 2019. Ce trebuie să știi despre cea mai lungă noapte

Publicat: 21/12/2019 | 09:00
Solstițiul de iarnă 2019

Solstițiul de iarnă 2019 este momentul în care intrăm și din punct de vedere astronomic în iarnă, asta deși, din punct de vedere calendaristic, începutul iernii ar fi pe 1 decembrie. Află ce înseamnă și ce implicații are solstițiul de iarnă 2019. 

De solstițiul de iarnă, care în 2019 are loc pe 22 decembrie, sunt legate multe legende, tradiții și superstiții. Se spune că acum se deschid cerurile și străfundurile și tot acum se bate binele cu răul.

Solstițiul de iarnă 2019. Cea mai scurtă zi din an

Patru momente importante sunt pe parcursul unui an: cele două echinocţii, echinocțiul de primăvara şi echinocțiul de toamnă, precum şi cele două solstiţii, vara şi iarna.

Pe 22 decembrie are loc solstițiul de iarnă 2019, respectiv începutul iernii astronomice. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator. Soarele efectuează mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și nopților. Începând cu această dată, durata zilelor va crește, în timp ce durata nopților va scădea, până la 21 iunie.

Solstițiul de iarnă 2019. Tradiții și superstiții

Cuvântul solstiţiu provine din latinescul solstitium (sol – soare, sistere – oprit, nemişcat). De-a lungul istoriei, solstiţiul de iarnă a fost prilej de numeroase sărbători, festivaluri păgâne şi serbări religioase. La romani, el era asociat Saturnaliei, o sărbătoare în onoarea zeului roman Saturn, timp al distracţiior, băuturii în exces şi orgiilor, care se termina cu sacrificii umane. Prima zi de Saturnalii la Roma începea la mijlocul lunii decembrie şi continua până pe 1 ianuarie.

Acum sute de ani, de solstițiul de iarnă, oamenii obișnuiau să sacrifice animalele, dar mai târziu, această practică a fost înlocuită cu sacrificarea simbolică a unui brad sau stejar, care ulterior era ars.
Se spune că nu este bine să stai singur în casă, ci este indicat să îți petreci ziua în compania persoanelor dragi, pentru a nu rămâne singur până la următorul solstițiu. Este bine să dai de pomană în această zi, copiilor și oamenilor nevoiași. În trecut, se împărțeau frunze de laur și smochine, iar mai târziu turta dulce a devenit cel mai îndrăgit produs. Este o zi bună pentru a face o analiză a timpului trecut și a rezultatelor pe care le-ai obținut.

Citește și: CE TREBUIE SĂ AȘEZI ÎN BRAD DACĂ VREI SĂ AI DRAGOSTE ȘI NOROC

Solstițiul de iarnă 2020

În 2020, solstițiul de iarnă va avea loc în data de 21 decembrie, la ora 12.02, zi în care va fi marcat începutul iernii astronomice. Este momentul când planul determinat de centrul Soarelui şi de axa de rotaţie a Pământului este perpendicular pe planul orbitei Pământului, iar unghiul făcut de razele soarelui cu orizontul la amiază este cel mai mic. În consecinţă, atunci când în emisfera nordică are loc solstiţiul de iarnă, în emisfera sudică are loc solstiţiul de vară.