Sora Deliei și-a botezat băiețelul. Cum s-a îmbrăcat nașa

De: Cancan
Publicat: 16/06/2019 | 20:43

Astăzi, sora Deliei și-a botezat băiețelul. Artista a fost nașă și pentru cel de-al doilea copil al Oanei, iar de această dată ceremonia a fost una mult mai relaxată decât la micuța Jessie.

Sora Deliei și-a botezat astăzi băiețelul. Și dacă la botezul micuței Jessie, Oana Matache a fost extrem de stresată, la creștinarea lui Bogdan lucrurile au fost mult mai relaxate. Ceremonia religioasă s-a desfășurat conform planului. Băiețelul a fost cuminte, iar părinții au fost relaxați. Mai ales că Delia a fost și de această dată părinte spiritual pentru cel de-al doilea copil al lor. (CITEȘTE ȘI: DE CE NU FACE DELIA UN COPIL? SORA EI, OANA, A DAT-O DE GOL: “AR FI MAI COMPLICAT”)

„În 2 ani, nuntă, botez, 2 nașteri, alt botez, nu mai reprezintă așa un factor de stres. A fost foarte drăguț, foarte relaxant…Copil a fost foarte cuminte, acum nu mai vrea să cooperez, mergem acum să ne relaxăm. E deja al doilea botez, suntem ok, ne-am concentrat pe ce trebuia, ne-am organizat bine și a fost ok. A fost foarte liniștit, chiar i-a plăcut foarte mult, a și râs după ce a băut lingurița de vin, dar acum este un pic supărat.
Jessie a luat ca atare evenimentul și s-a plimbat prin biserică, a tras de chestii pe acolo, ce putea să facă un copil de 1 an jumate.

Acum doarme în mașină. Am fost foarte relaxați toți, e ca o duminică în care mergi la biserică, doar că foarte specială, dar stres 0. Atunci ne-am stresat foarte rău pe tot felul de chestii. Acum a fost foarte relaxat, l-am lăsat în piciorușele goale, nu ne-am mai stresat cu chestii inutile.
Mama e foarte activă, mă ajută, a culcat-o pe Jessie. A stat cu cea mică. Mergem acasă să lăsăm o parte din invitați, ne schimbă, ne aranjăm și mergem la petrecere” 
a spus Oana Matache la Antena Stars.

Atât Oana cât și Delia au strălucit la ceremonia de creștinare a micuțului Bogdan. Oana a optat pentru o rochie lejeră, de vară, cu buline negre, iar Delia s-a îmbrăcat într-o rochie neagră cu motive tradiționale. Apoi, lumea a mers acasă și s-a schimbat pentre petrecerea care are loc într-un cadru restrâns, alături de familie și prieteni apropiați. (VEZI ȘI: DELIA, CONCERT CU TOTUL LA VEDERE! IMAGINI +18 PENTRU CEI DIN PRIMUL RÂND)

Oana a optat pentru o rochie albă, scurtă, chic, iar Delia s-a îmbrăcat într-o rochie albă, cu modele, accesorizată cu o pălărie de paie.

Oana este căsătorită cu Răzvan Miheț

Dacă despre Oana toată lumea ştie că este sora Deliei şi la fel de pasionată de muzică, despre Răzvan Miheţ, soţul ei, nu se ştiu prea multe. Ei bine, tânărului îi plac adrenalina, viteza şi sportul. Soţul Oanei are un corp îndelung lucrat la sală, care l-a recomandat pentru coperta unei reviste dedicate bărbaţilor, dar şi pentru câteva reclame. Astfel, în 2014, Răzvan Miheţ a apărut pe coperta revistei “Men’s Health”. Recent, tânărul a apărut şi în reclamele stradale ale unui lanţ de hipermarketuri. (VEZI ȘI: SORA DELIEI, LA MOMENTUL DESTĂINUIRILOR! CUM S-A SCHIMBAT DE CÂND E MĂMICĂ: ”ÎMI ESTE GREU SĂ VĂD…”)

Mare iubitor de sporturi extreme, căţărări, parkour, surfing sau sărituri cu paraşuta, Răzvan a intrat în afaceri şi şi-a deschis o firmă prin care comercializează tricouri importate, mai multe vedete i-au purtat atunci tricourile, ajutându-l să-şi promoveze afacerea.