Șumudică, aproape de FCSB! Adrian Mititelu a dezvăluit negocierile secrete purtate de Gigi Becali

Publicat: 21/08/2023 | 20:51
Marius Șumudică este dorit de Gigi Becali la FCSB / Sursă Foto: Colaj Facebook și Cancan.ro

Cum Marius Șumudică este liber de contract, mai multe echipe din Superliga sunt interesate de serviciile sale. Printre acestea se numără FCSB și FC U Craiova 1948. Recent, Adrian Mititelu a făcut câteva dezvăluiri în acest sens și a confirmat că tehnicianul a purtat deja câteva discuții cu Gigi Becali pentru a prelua conducerea tehnică a FCSB-ului. 

După eliminarea prematură a FCSB-ului din Conference League, postul lui Elias Charalambous este în mare pericol. Gigi Becali nu este mulțumit de evoluțiile echipei și pare interesat de schimbarea antrenorului. Latifundiarul din Pipera și-a îndreptat atenția către Marius Șumudică (52 de ani), tehnician care este liber de contract de ceva timp.

(VEZI ȘI: Gigi Becali continuă „curățenia” la FCSB. Valentin Gheorghe și-a reziliat contractul cu formația roș-albastră)

 Adrian Mititelu, dezvăluiri din culisele negocierilor dintre Marius Șumudică și Gigi Becali

În afara celor de la FCSB, Marius Șumudică este dorit de mai multe echipe din Superliga. Printre acestea se numără și FC U Craiova 1948, echipă ce a rămas fără antrenor după despărțirea de Nicolae Dică. Astfel, Adrian Mititelu, finanțatorul formației oltene, i-a făcut o ofertă lui Șumudică.

Recent, Adrian Mititelu a explicat că este conștient că șansele de a-l convinge pe Șumudică să vină la Craiova sunt minime, având în vedere că acesta este ofertat și de FCSB. În plus, finanțatorul formației oltene susține că știe din surse apropiate antrenorului că acesta a primit o ofertă concretă din partea lui Gigi Becali.

„Încercăm cu Șumudică, dar vezi că șansele sunt minime. În primul rând, știu că mai are patru propuneri din Liga 1. Printre cele mai importante, cea de la FCSB.

Șansele noastre sunt minime, noi nu putem concura cu FCSB în materie de contract. Dacă FCSB îl dorește, e un adversar redutabil, nu cred că putem concura cu ei.

Eu spun ce știu. Nu vorbesc din auzite. Spun ce știu. Cu Becali nu am vorbit, dar din zona lui Șumudică știu chestia asta (că l-a ofertat Becali). Eu nu am vorbit cu Gigi Becali, nu știu cât îi dă lui Șumudică.

Dar dacă e căutat din mai multe locuri, înseamnă că e greu de luat. Aștept azi-mâine să văd ce se întâmplă cu Șumudică. Vreau să am antrenor până vineri, cu cât trece mai mult timp, cu atât mai rău e”, a declarat Adrian Mititelu, conform Playsport.

Marius Șumudică nu este atras de ofertele primite din Superliga

După ce în ultimele zile s-a vorbit foarte mult despre ofertele pe care mai multe echipe din Superliga i le-au făcut, Marius Șumudică a explicat că nu este atras de niciuna dintre acestea. Mai exact, tehnicianul nu pare interesat să preia o echipă prea curând.

„Eu, știți foarte bine, am renunțat la postul de analist. Vreau să stau departe de ceea ce înseamnă fenomenul. Sunt un antrenor curtat, e adevărat că am ceva oferte, ceva contacte cu câțiva patroni din fotbalul românesc. Au fost făcute și publice.

Nu am luat nicio decizie. Nimic nu mă face să iau o decizie, nimic nu mă atrage”, a spus Marius Șumudică.

(NU RATA: Antrenorul lui Rangers i-a dat lovitura de grație lui Ianis Hagi. Românul a fost exclus de pe lista UEFA)