Surpriză! Am aflat ce studii are, de fapt, Mircea Badea. Câte clase a absolvit și câți lei primește salariu de la Antena 3

Publicat: 14/09/2021 | 17:20
sursa FOTO: Facebook & captură VIDEO

Toată lumea îl cunoaște pe Mircea Badea, dar puțini sunt cei care știu ce studii are prezentatorul TV și cu cât este plătit de șefii trustului Antena 3.

În ciuda faptului că lucrează de ani buni în televiziune, Mircea Badea nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Prezentatorul TV a terminat Liceul de Informatică, după care și-a continuat studiile la facultatea de Cibernetică din cadul ASE, pe care a și absolvit-o. (CITEȘTE ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE CARMEN BRUMĂ ȘI MIRCEA BADEA SUNT SCUMPI LA VEDERE! VEDETA A DAT DIN CASĂ)

La vârsta de 19 ani, Mircea Badea s-a angajat la Radio Total, după care a ajuns să prezinte emisiunea matinală de la postul de televiziune Tele 7 abc, alături de Teo Trandafir. Cei doi au fost colegi timp de șase ani și îi leagă o relație specială de prietenie: „Mircea a fost mereu lângă mine. A fost suportul meu, material, moral. L-am chemat în cap și a venit. A trebuit să îl fugăresc ca să îi dau banii înapoi. Se întâmpla periodic: trebuia să plătesc gazele, facturile, lună de lună. A pășit înaintea nevoilor mele și mă întreba dacă am nevoie de bani ca să nu ridic ochii și să îi spun să mă ajute”, a mărturisit Teo Trandafir la Kanal D.

Ce salariu are acum Mircea Badea

S-a bucurat de notorietate, iar de ani buni Mircea Badea este realizatorul emisiunii ”În gura presei”, de la postul de televiziune Antena 3. Chiar vedeta s-a dat de gol cu privire la salariul lui lunar, pe rețelele de socializare. Realizatorul emisiunii „În gura presei”, a dezvăluit pe Instagram, că a plătit către stat suma de 8911 lei, bani ce reprezintă TVA. „Atâtica a fost doar tva-ul luna asta”, a scris Mircea Badea. (VEZI ȘI: MIRCEA BADEA, SHOW ÎN DIRECT! PREZENTATORUL TV L-A IRONIZAT PE FLORIN CÎȚU, DUPĂ CE PREMIERUL A MĂRTURISIT CĂ A FOST PRIN BEAT LA VOLAN)

Internauții i-au calculat salariul, pornind de la cifrele publicate. Astfel, Mircea Badea ar câştiga suma de 40.000 de lei net lunar (circa 8600 de euro), plecând de la ideea că plăteşte TVA DE 8911 lei.