Surpriză de proporții! Cine prezintă ”Vorbește lumea” alături de Cove, după plecarea Lorei

Publicat: 14/06/2021 | 11:35

Este oficial! S-a aflat cine va prezenta emisiunea ”Vorbește lumea” alături de Cove, după plecarea Lorei. 

Lora i-a fost alături lui Cove timp de cinci luni, în fiecare dimineață, dar a decis să părăsească echipa. Artista vrea să se ocupe de cariera muzicală, dar și de afacerea cu produse de beauty. În plus, Lora se ocupă și de un proiect important, filmul „Pup-o, mă 2”. Iar din cauza programului încărcat, cântăreața a hotărât să renunțe la emisiunea de la Pro TV. (CITEȘTE ȘI: CUM A APĂRUT LORA ÎN PLATOU LA VORBEȘTE LUMEA, DUPĂ CE S-A ACCIDENTAT GRAV: ”SĂ SPERĂM CĂ NU E NEVOIE DE OPERAȚIE”)

Astfel, începând de astăzi, de luni până vineri, de la 10:30, în ajutorul lui Cove vine o gașcă mare. Sore, Viviana Sposub, Theo Rose, Veverița și Coțofană sunt cei care vor aduce energia și buna dispoziție în platou!

”Mă leagă multe amintiri de începutul acestei emisiuni, când am făcut parte din echipă pentru prima dată. Am mare încredere în gașca noastră frumoasă, abia aștept distracția zilnică alături de ei și îmi doresc să aducem soarele cu noi, în fiecare dimineață”, a declarat Sore.

”După 1 an, mă întorc în familia Vorbește Lumea cu forțe proaspete, cu energie mega bună și idei pe care abia aștept să le împărtășesc cu publicul. Plecarea în Fermă a schimbat puțin direcția vieții mele, așa că pauza de la televiziune a fost binemeritată și mult dorită.

Acum e, însă, momentul oportun să revin în acest proiect, iar faptul că formatul este diferit e o mare provocare pentru mine și întreaga echipă. Îmi place foarte mult conceptul de “Gașca Verii” și mi se pare că vibe-ul fresh pe care îl vom aduce pe micile ecrane îi va bucura pe oameni. Hai să scriem un nou capitol de Vorbește Lumea!””, a spus și Viviana Sposub.

Lora, mesaj după plecare

Lora a fost tristă că se desparte de echipă, dar și de telespectatori, însă i-a asigurat pe aceștia că va posta des pe rețelele de socializare, unde poate fi găsită mereu. De asemenea, fanii vor rămâne pe mâini bune cu noua echipă. (NU RATA ȘI: S-A AFLAT MOTIVUL PENTRU CARE LORA A FOST ÎNLOCUITĂ DE ANNA LESKO LA VORBEȘTE LUMEA! COVE: “ÎȚI VOI FACE O PRIMIRE EPOCALĂ”)

„Dragii mei, încep prin a vă spune tuturor: Mulțumesc! A fost o perioadă frumoasă în care am fost alături de voi de la prima oră a dimineții, în care am povestit și în care m-ați cunoscut mai bine. De ce să ne împotrivim? Nu e floare la ureche să ne luăm rămas bun din locuri care ne-au adus zâmbete.

Acum că programul meu este tot mai încărcat, am decis alături de colegi ca odată cu edițiile de vară, să îmi aloc mai mult timp pentru toate planurile mele: cariera muzicală și afacerea cu produse de beauty. În plus, vom începe promovarea filmului Pup-o, mă 2. Povestea Vorbește Lumea merge mai departe de luni, iar aproape de mine puteți rămâne prin rețelele sociale”, a transmis Lora.