TOP 100 – țările cu cea mai bună mâncare din lume. Surpriză: pe ce loc este România

Publicat: 12/01/2024 | 14:47

Românii iubitori de călătorii și care au ajuns în Italia, măcar o dată au observat, cu siguranță, cât de mult este apreciată bucătăria lor. Italienii au multe delicatese și pentru acest lucru au ajuns să ocupe primul loc în top 100 țări care au cea mai bună mâncare din lume. Nu a fost o surpriză deloc pentru cei care au încercat bunătățile preparate de ei. Pe ce loc se află România?

Italia ocupă primul loc atunci când vine vorba despre cea mai bună mâncare din lume. Potrivit studiului realizat de Taste Atlas, pizza napoletană a fost cel mai bine clasat produs în top 100 de pe tot globul. Locul doi este ocupat cu măiestrie de către Japonia. „Maguro Nigiri Sushi” este delicatesa care i-a pus pe japonezi în acest clasament. Platforma respectivă a listat cele mai bune mâncăruri din 100 de țări din întreaga lume. Surpriza nu a fost că Italia și Japonia ocupă primele 2 locuri, ci că România este pe locul 29 în clasament.

CITEȘTE ȘI: CÂT A PLĂTIT UN SIBIAN PE 3 PAHARE DE APĂ LA UN RESTAURANT DE FIȚE DIN ORAȘUL DE PE CIBIN. CÂND A VĂZUT NOTA DE PLATĂ NU I-A VENIT SĂ CREADĂ

Mâncărurile noastre tradiționale au ajuns să devină virale în lume, iar micii, cozonacul și borșul aduc bucătăria noastră în centrul atenției. Țara noastră s-a clasat deasupra Austriei, care ocupă locul 36 în lume. Mâncărurile austriece preferate de străini sunt cremșnit, prăjitura Sacher, șnițelul Wiener și gogoși. Nici Bulgaria și nici Germania nu ne-au întrecut în acest top. În schimb, Grecia este pe locul 3 datorită mâncării dakos, iar Franța și Spania pe locurile 8, respectiv 9. Ultimul loc din acest top 100 este ocupat de Ghana.

CITEȘTE ȘI: CUM A REACȚIONAT AMERICANUL DIN IMAGINE, DUPĂ CE A MÂNCAT CIORBĂ DE FASOLE ÎN PÂINE, ÎNTR-UN RESTAURANT DIN BRAȘOV

Cum au apărut micii în România

Este imposibil ca un român să nu fi mâncat măcar o dată în viața lui un mic. A ajuns unul dintre cele mai cunoscute preparate de la noi, dar și printre cele mai consumate. Merg serviți perfect cu o bere rece, la un grătar cu prietenii.

Se spune că micii au apărut în Țara Românească la sfârșitul secolului al XVIII-lea. De atunci, micii sunt prezenți în bucătăria românilor din toate regiunile țării. Se regăsesc și la bulgari, sârbi sau în Bosnia, însă rețetele sunt diferite. Românii preferă să mănânce mici făcuți din carne de porc amestecată cu carne de oaie ori de vită.

Este și o poveste legată de un cârciumar pe nume Iordache Ionescu, care a făcut ca micii să devină mult mai populari la noi în țară. Puțini știu că numele de „mititei” are legătură cu proclamarea Independenței de stat a României în 1877, pe vremea când obuzele românești erau numite „mititei”.

Pentru a sărbători independența țării noastre, deputatul Vasile Boerescu a cerut „mititei” la celebrul restaurant Capșa din București. Atunci a și fost introdus termenul „mititei” în limbajul uzual.