Turiștii care aterizau la Cluj au văzut mesajul ”Welcome to Bucharest”! E gluma de la UNTOLD devenită virală!

Publicat: 03/08/2023 | 15:00

Pe un teren de lângă aeroportul din Cluj a apărut mesajul. Doar din avion se poate vedea, dar e glumă bună tare! Este, se poate spune, gluma festivalului Untold. Cei care au ajuns în Ardeal pe calea aerului, pentru a trece prin cele patru zile de maraton artistic, au făcut ochii cât cepele atunci când au privit prin geamurile micuțe și au citit ce s-a ”așternut” pe sol! De fapt, o inducere în eroare! Despre ce e vorba? CANCAN.RO are și imaginile, dar și detaliile!

WELCOME TO BUCHAREST. Asta au putut zări pasagerii ”fierți” pe festivalul din Ardeal, atunci când aeronavele se pregăteau de aterizare, la Cluj! Mesajul se află scris cu litere albe, uriașe, pentru a putea fi zărit bine. Pe un teren de lângă aeroport le-a așezat cel care a avut năstrușnica idee, poate plecată din experiențele triste, pe când străinii veniți la noi de peste Ocean (și nu numai) confundau Bucureștiul cu Budapesta. Și exemplele legate de Capitala noastră pot curge liniștit.

(CITEȘTE ȘI: UNTOLD A „DISTRUS” CHIRIILE LA CLUJ! CU CÂT SE ÎNCHIRIAZĂ UN APARTAMENT ÎN PERIOADA 3-6 AUGUST? MAI SCUMP DECÂT LA BURJ AL ARAB!)

Asta e primirea pe care au văzut-o din avion participanții la UNTOLD, în frunte cu artiștii

Ei, așa a fost acum la Cluj, cu replica dată pe un ogor numai bun de semănat. Iar CANCAN.RO nu putea rata așa ceva! Gluma bună care i-a impacientat pe ”drumeții ”de peste mări și zări veniți cu mic cu mare la Untold. Imaginile intrate în posesia publicației noastre sunt de senzație. Așa că nu le ratați! Merită.

Festivalul de la Cluj a ajuns la ediția a 8-a

Muzică bună va răsuna, timp de patru zile, la Cluj, începând de joi, 3 august. Atunci începe a 8-a ediție a festivalului, iar pe scenele ridicate pe Cluj-Arena vor urca artiști consacrați, internaționali și români.

Ava Max și Bebe Rexha, alături de Alok, KSHMR și Steve Aoki și Topic vor deschide balul.

(NU RATA: EXPERIENȚA UNUI PREOT CARE A PARTICIPAT LA UNTOLD 2022: „UNDE STĂ CEL RĂU, UNDE E URA ȘI DIABOLISMUL”)

Cluj-Arena a fost mereu plină la festivalurile UNTOLD, ajunse acum la a opta ediție (Foto: Facebook)

Trupa de rock alternativ Imagine Dragons, completat de Alesso, Salvatore Ganacci și Tujamo îl vor prelungi a doua zi.

Sâmbătă va intra în scenă Martin Garrix, DJ-ul numărul 1 al lumii. Și va fi urmat de suedezul Eric Prydz, French Montana, Thievery Corporation, Zhu și WizTheMc.

David Guetta, nimeni altul decât DJ-ul care domină în cultura dance în ultimii ani, va reveni la Cluj, spre deliciul spectatorilor. Se va întâmpla duminică, în ultima zi a festivalului.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult