TVR, prima reacție după publicarea salariului colosal al lui Ionuț Cristache: ”Un delict!”

Publicat: 23/11/2018 | 16:18
TVR, prima reacție după publicarea salariului colosal al lui Ionuț Cristache

TVR, prin reprezentanții săi, a avut prima reacție după publicarea salariului colosal al lui Ionuț Cristache. Acesta ar încasa de la Televiziunea Publică nu mai puțin de 5.500 euro pe lună. Mesajul TVR este unul laconic care conține și ”aroma” unei amenințări voalate pentru cei care au făcut publică informația.  

Reprezentanții TVR au răspuns în această dimineață la solicitarea Paginademedia.ro, trimisă ieri, după apariția dezvăluirilor:

„Contractul dintre SRTv şi dl. Ionuţ Cristache a fost încheiat cu respectarea legislaţiei şi a regulamentelor interne în vigoare. Acesta conţine clauze de confidenţialitate a căror dezvăluire constituie un delict şi o expunere legală a SRTv”, este răspunsul scurt al TVR.   

Ionuț Cristache încasează o grămadă de bani de la TVR

Moderatorul emisiunii ”România 9”, Ionuţ Cristache ar primi un salariu de 26.377 lei (aproximativ 5.650 de euro), potrivit Libertatea.ro, care menționează că a intrat în posesia contractului său. Cristache are și un target de audiență cu cel puţin 30% mai mare decât media postului. Lucru care nu este dificil de realizat, având în vedere că emisiunea este în prime-time, adică perioada în care cele mai multe televizoare din România sunt deschise. 

CITEȘTE ȘI: NU L-AU UITAT! CE A DECIS TVR LA ȘASE LUNI DE LA MOARTEA LUI CRISTIAN ȚOPESCU. “SUNTEM ONORAȚI SĂ…”

Audiențe Ionuț Cristache, România 9

În luna octombrie, Romania 9 a avut o medie de 130.000 de telespectatori, la nivel național (0,7 rating) . Media TVR, în day time, a fost de 65.000 de telespectatori (0,4 rating). În prime-time, media postului a fost de 152.000 de telespectatori (0,9 rating). 

CITEȘTE ȘI: PRECIZĂRILE TVR DESPRE EMMA ZEICESCU, PREZENTATOAREA CU DOSAR LA DIICOT