Precizările TVR despre Emma Zeicescu, prezentatoarea cu dosar la DIICOT

Publicat: 29/10/2018 | 20:27
Precizările TVR despre Emma Zeicescu, prezentatoarea cu dosar la DIICOT

Emma Zeicescu, realizatoarea emisiunii Perfect Imperfect de la TVR 1, a fost pusă sub învinuire pentru deținere și consum de droguri, iar televiziunea a explicat ce se întâmplă cu tronsonul ei de emisiune.

Paginademedia.ro a întrebat TVR despre situația Emmei Zeicescu la postul public la aproape trei săptămâni după ce jurnalista a fost pusă sub învinuire. Ea și Claudiu Popa, jurnalist la Realitatea TV, au fost prinși, în vară, cu două țigări cu cannabis. (CITEȘTE ȘI: S-A AFLAT! CUM AU FOST PRINŞI CU DROGURI JURNALIȘTII EMMA ZEICESCU ȘI CLAUDIU POPA. UNDE SE AFLAU CEI DOI)

Ce a răspuns postul public:

1. TVR nu a luat nicio decizie. Emma Zeicescu este deocamdată într-o situaţie care implică prezumţia de nevinovăţie.

2. Emma Zeicescu are probleme de sănătate, context în care pe tronsonul orar dedicat emisiunii pe care o modereaza, Direcţia Ştiri a decis difuzarea programului „Editie speciala”.

Pe 11 octombrie, DIICOT anunța oficial într-un comunicat de presă că s-a dispus la data de 2 octombrie urmărirea penală față de Emma Zeicescu și Claudiu Popa (Realitatea TV) pentru deținere de droguri de risc. Cei doi au fost prinși în vară cu două țigări ce conțineau cannabis. (CITEȘTE ȘI: CLAUDIU POPA, PRIMA DECLARAȚIE DUPĂ CE A FOST PRINS CU DROGURI. PREZENTATORUL ȘI EMMA ZEICESCU, PUȘI SUB URMĂRIRE DE DIICOT)

„Suspecţii Zeicescu Emanuela şi Popa Claudiu Constantin au deţinut, fără drept, droguri de risc pentru consum propriu, respectiv două țigarete confecționate artizanal ce conțineau cannabis în amestec cu tutun”, arată comunicatul DIICOT.

Tot pe 11 octombrie, TVR menționa într-o poziție trimisă către presă că „Emma Zeicescu nu are raporturi de muncă cu SRTv, ci raporturi bazate pe un contract civil;”.