Salvat în ultima clipă. Un bărbat din Argeș a fost găsit suspendat pe un stâlp. Nu se știe dacă s-a electrocutat sau i s-a făcut rău

Publicat: 01/07/2019 | 13:23

Un bărbat din Argeș, angajat la o firmă de cablu, a fost salvat în ultima clipă de medicii care i-au acordat primul ajutor. Salvatorii au fost alertați la 112 că bărbatul era atârnat inconștient pe un stâlp din localitatea Ciofrângeni. Bărbatul efectua o lucrare și nu se știe dacă i s-a făcut rău sau s-a electrocutat.

Imediat, echipajele de salvare au ajuns la fața locului. Bărbatul a avut noroc pentru că purta echipament și astfel a rămas prins de stâlp, suspendat. A fost coborât și medicii au început imediat manevrele de resuscitare. (VEZI ȘI: ADOLESCENTUL CARE S-A ELECTROCUTAT ÎN PARCUL HERĂSTRĂU ESTE FRATELE UNUI FOST CONCURENT DE LA ”DANSEZ PENTRU TINE”)

A fost resuscitat și transportat la spitalul din Curtea de Argeș

Din fericire, funcțiile vitale au revenit și omul a fost stabilizat de echipajul medical pentru a fi transportat la spitalul din Curtea de Argeș.
Nu se știe momentan dacă bărbatul s-a electrocutat sau i s-a făcut rău. El este angajat la o firmă de cablu și fusese chemat pentru a remedia o problemă. (CITEȘTE AICI: UN COPIL A MURIT ELECTROCUTAT DUPĂ CE S-A URCAT PE UN STÂLP DE ÎNALTĂ TENSIUNE)