Un designer a creat o masca de protecție care costă 1,5 milioane de dolari! Imediat s-a ivit un cumpărător

Publicat: 11/08/2020 | 14:54

Epidemia de coronavirus a zguduit întreaga lume și continuă să facă victime. Au fost infectați milioane de oameni, iar bilanțul negru al victimelor adună și el un număr impresionat. Iar până la apariția unui vaccin singura metodă prin care răspândirea virusului poate să fie oprită este respectarea măsurilor de protecție.

Dintre măsurile de prevenire a răspândirii virusului, una dintre cele mai importante este purtarea măștii de protecție. Astfel, bazându-se pe această idee un designer din Israel a creat o mască de protecție ce valorează 1,5 milioane de dolari. (CITEȘTE ȘI: CE SE ÎNTÂMPLĂ CU RESPIRAȚIA CÂND PORȚI MASCA DE PROTECȚIE! UN MEDIC A FĂCUT O DEMONSTRAȚIE PRACTICĂ)

Prețul exorbitant este dat, în mare parte, de faptul că aceasta este decorată cu 3.6000 de diamante albe şi negre, dar şi cu aur de 18 karate. Este clar cea mai scumpă mască de protecție din lume, însă pe lângă diamantele prețioase aceasta are pe interior filtre speciale, care conferă o protecţie sporită celui care o poartă.

Cine a achiziționat cea mai scumpă mască din lume

Prețul de 1,5 milioane de dolari pare extrem de ridicat pentru toată lumea, mai ales comparativ cu prețul normal la care se pot achiziționa măștile de protecție. Însă dacă toată lumea credea că designerul a creat masca mai mult ca pe o emblemă și cu nu o să o vândă prea ușor, nu a fost așa. (VEZI ȘI: PATRIARHUL DANIEL ÎNCURAJEAZĂ MĂSURILE DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI COVID-19! ACESTA A APĂRUT PURTÂND MASCĂ DE PROTECȚIE LA O REUNIUNE PUBLICĂ)

Se pare că destul de repede a fost găsit un cumpărător, dispus să scoată din buzunare suma colosală. Așa că designerului nu i-a luat mult timp pentru a vinde masca, acesta fiind solicitată de către un om de afaceri chinez.

Omul de afaceri nu s-a gândit de două ori și a vrut să fie posesorul celei mai scumpe măști de protecție din lume. Acesta este stabilit în Statele Unite, una dintre regiunile cele mai afectate de epidemia de coronavirus.