Un fost „Burlac” de la Antena 1, bolnav de Covid-19. Cum se simte bărbatul

Publicat: 18/09/2020 | 07:27
Un fost „Burlac” de la Antena 1, bolnav de Covid-19. Cum se simte bărbatul

Andrei Andrei, fost participant în emisiunea Burlacul de la Antena 1 în urmă cu mai mulți ani, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Vestea a fost dată chiar de fostul „burlac”, care a scris un mesaj pe o rețea socială și le-a dat fanilor detalii despre starea sa. 

Andrei a spus că a avut câteva simptome, așa că s-a testat, iar rezultatul a ieșit pozitiv pentru infecție cu coronavirus

Bărbatul susține că și-a pierdut gustul și mirosul, două dintre simptomele cele mai des întâlnite în cazul pacienților cu Covid-19.

Andrei se simte bine

„Acum trei zile m-am testat pentru COVID și a ieșit pozitiv. Motivul era că nu am mai simțit gust și miros și am zis că ceva nu e ok aici și a trebuit să mă testez și bine am făcut. Apoi m-am izolat în casă și după ce am ieșit pozitiv m-au sunat cei de la spital și mi-au zis să stau izolat în casă”, a dezvăluit Andrei Andrei.

El a mai spus că este alături de familia lui și nu va ieși din casă până când nu se va recupera, așteptând ca următorul test să fie unul negativ.

„Ne simțim bine, totul e ok, nu avem simptome, puțină stare de oboseală și cam atât și partea frumoasă e că avem vacanță două săptămăni și o să ne uităm la filme, o să fac antrenamente acasă”, a completat acesta.

Andrei Andrei nu e mai burlac din anul 2018. Bărbatul s-a căsătorit cu o buzoiancă pe numele Flori Nicolaescu, fost fotomodel și stewardesă pentru compania aeriană Emirates.