Un nou focar de infecție la un șantier din Gorj! 14 muncitori, confirmați cu noul coronavirus. Inspectorii DSP au suspendat activitatea

De: A. D.
Publicat: 22/05/2020 | 18:58

Un nou focar de infecție cu virusul COVID-19 a fost depistat  la un șantier din Gorj. Un număr de 14 muncitori au fost confirmați pozitiv. În urma acestor rezultate, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au decis suspendarea activităţii șantierului.

Noi cazuri de coronavirus sunt depistate zilnic în România. Ultimul focar de infecție a fost localizat la un șantier din comuna Turcinești, județul Gorj. Vineri, 14 muncitori au primit rezultatele testelor pentru coronavirus, acestea fiind pozitive. Imediat, activitatea șantierului a fost suspendată pentru o perioadă de 14 zile. (CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA. CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN WEEKEND CU SCĂRILE DE BLOC ȘI SPAȚIILE VERZI DIN SECTORUL 4. PRIMĂRIA A FĂCUT ANUNȚUL)

„Principala cauză care a dus la luarea acestei decizii este apariţia a 14 cazuri confirmate cu COVID-19 în rândul lucrătorilor. Dintre aceştia, patru sunt cetăţeni străini, iar alţi patru au domiciliul în alte judeţe. Totodată, a fost instituită măsura de izolare preventivă pentru ceilalţi angajaţi, în cadrul a două locaţii hoteliere de pe raza municipiului Târgu Jiu, unde aceştia erau cazaţi. Suspendarea activităţii a fost decisă şi pentru limitarea transmiterii infecţiei cu SARS-CoV-2 în rândul angajaţilor şi al contacţilor acestora.” a declarat Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP, potrivit Agerpres.

În prezent, toți angajații șantierului sunt internați în spital, iar DSP a deschis o anchetă epidemiologică. (VEZI ȘI: CONFLICT ÎN GUVERN PE TEMA PURTĂRII MĂȘTILOR DE PROTECȚIE. PREMIERUL ORBAN NU AR FI DE ACORD CU EXCEPȚIILE LUI NELU TĂTARU)

Până în acest moment în România au fost confirmat un număr total de 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 și s-au înregistrat 1166 de decese.  Pentru aproape două luni România a fost în stare de urgență, iar din data de 15 mai s-a instaurat starea de alertă și a început un proces treptat de relaxarea a măsurilor.