Un pacient diagnosticat cu COVID-19 a fugit din Spitalul de Urgență Ploiești. Jandarmii l-au găsit acasă

Publicat: 11/11/2020 | 14:29
Foto: Facebook/Jandarmeria Română

Un bărbat din Prahova i-a pus pe jar pe medici după ce a plecat din spital. Bărbatul era diagnosticat cu COVID-19 și fusese internat în secția Suport COVID de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Când nu au mai dat de el în spital, medicii au alertat autoritățile.

Bărbatul de 61 de ani era internat la Spitalul Județean, la secția COVID-19. Luni a părăsit incinta unității spitalicești fără a mai reveni.

Medicii au anunțat autoritățile, care au apelat la jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova pentru căutarea persoanei.

Miercuri, jandarmii au reușit identificarea bărbatului la domiciliul său din municipiul Ploiești. Aceștia au luat legătura cu D.S.P .Prahova pentru a dispune măsuri din punct de vedere epidemiologic și au fost sesizate organele de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor – nerespectarea măsurii de spitalizare”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. (1) Cod penal. (VEZI ȘI: ANDREEA ESCA A CONFIRMAT DEZVĂLUIRILE EXCLUSIVE CANCAN.RO! VEDETA PRO TV A RECUNOSCUT CĂ A AVUT COVID-19)

Ultima raportare

Miercuri, față de ultima raportare, au fost înregistrate în România 9.799 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 8.389 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 10.11.2020 (10:00) – 11.11.2020 (10:00) au fost raportate  203 decese (116 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea,  Ilfov și Municipiul București.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.557.958 de teste. Dintre acestea, 38.863 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.110  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.753 la cerere, mai arată Grupul de Comunicare Strategică.