Un preot din Caracal a reuşit să mobilizeze 200 de persoane să doneze sânge

Publicat: 09/10/2019 | 12:31

Preotul Ion Iagăru, din Caracal, a reușit să mobilizeze 200 de persoane, într-o campanie de donare de sânge. La apelul făcut de preotul din Caracal au răspuns oameni simpli, dar și cadre medicale, militari și cadre didactice din Caracal și împrejurimi. (VEZI ȘI: PREOTUL ”DORU NEMURITORU” S-A ÎNTORS! A VÂNDUT ”MĂRȚIȘOARE” DE PAPAYA CU FOIȚĂ DE AUR…)

„Campania de donarea de sânge a fost  un real succes! Au donat alături de mine, şi le mulţumesc, enoriaşi ai bisericii noastre, caracaleni din numeroase instituţii (Spitalul Municipal Caracal, Liceul Teoretic «Ioniţă Asan», Unitatea Militară 01871 Deveselu), precum şi din comune şi sate limitrofe Caracalului. Peste 200 de vieţi vor fi salvate!… Vă mulţumesc! Sunteţi nişte eroi!”, a spus preotul Ion Iagăru.

Celor care nu au reușit să ajungă de această dată să doneze, preotul le-a spus că va fi organizată în luna noiembrie o nouă campanie de donare.

Faptele bune ale lui Doru Nemuritoru

Preotul Doru Ion Iagăru, care slujește de peste două decenii la biserica aflată în curtea Spitalului Municipal Caracal, din județul Olt, este un adevărat campion la acte de caritate. Doru Nemuritoru, cum mai este cunoscut, a construit case pentru nevoiași, a organizat tabere gratuite pentru copii ce provin din familii sărace și a renovat mai multe secții ale spitalului din Caracal. Iar pentru cei mici este o plăcere să meargă la slujbă în fiecare duminică, pentru că primesc prăjituri.

Preotul a organizat în fiecare an un târg caritabil, iar banii obținuți i-a investit în aparatură medicală și linoleum antibacterian. Și ediția din 2019 a târgului „Mărţişorul Speranţei” a avut succes, așa că au urmat lucrări la Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal Caracal. (NU RATA: “ALEXANDRA TRĂIEȘTE!” FILMULEȚUL CARE DEZAMORSEAZĂ BOMBA ÎN CAZUL CARACAL)