Un proxenet din Mizil, arestat preventiv. Bărbatul și-a torturat iubita minoră luni întregi, chiar dacă era însărcinată

De: T.S
Publicat: 19/05/2020 | 16:58

Un bărbat din orașul Mizil, județul Prahova, acuzat că a racolat mai multe tinere pe care le-a obligat să se prostitueze, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, victima cea mai traumatizată ar fi o minoră care avea o relația amoroasă cu proxenetul. Fata a fost forțată să se prostitueze până cu câteva zile înainte de a-i naște fiul, a abuzat-o fizic de nenumărate ori și chiar a lovit-o intenționat cu mașina.

„La data de 19.05.2020, procurorii au dispus reţinerea inculpatulu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi violenţă în familie. În fapt s-a reţinut că începând cu luna ianuarie 2016, inculpatul a racolat mai multe tinere de pe raza oraşului Mizil şi a comunelor învecinate, profitând de faptul că acestea provin din familii dezorganizate, au o situaţie materială precară şi o slabă pregătire şcolară, fiind determinate de către acesta sa practice prostitutia la limita dintre judetele Prahova si Buzau, precum şi în parcările situate pe DN1B, între localităţile Albesti Paleologu si Mizil”, a anunţat, marţi, DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Doar trei săptămâni de pauză

Procurorii susțin că bărbatul a forţat-o să se prostitueze până cu o săptămână înainte de data naşterii, obicei pe care l-a reluat după cel mult trei săptămâni de la naștere.

Fata era frecvent agresată, iar acțiunile „au culminat pe 18 noiembrie 2018, când inculpatul a luat-o cu maşina din locul în care se prostitua, după ce în prealabil a lovit-o intenţionat cu bara din faţă a maşinii, a dus-o la locuinţa sa şi i-a produs multiple agresiuni fizice, cu precădere în zona membrelor inferioare, cu toporul, victima suferind fracturi deschise, care au necesitat pentru vindecare un număr de 65 – 70 zile de îngrijiri medicale”, a transmis DIICOT.

Tribunalului Prahova a dispus marți arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Imagine de Free-Photos de la Pixabay