Unde locuiește, de fapt, Serghei Mizil. Controversatul om de afaceri deține o vilă pe malul unui faimos lac

Publicat: 27/01/2024 | 14:18

Serghei Mizil este unul dintre cele mai controversate personaje din spațiul monden. Poveștile acestuia despre petrecerile și viața pe care a dus-o sunt savurate din plin de public. Dacă în urmă cu ani de zile distracția se ținea în vilele deținute de familia Ceaușescu, în ultimii ani petrecerile s-au mutat la vila pe care o deține într-o zonă de lux. Unde locuiește Serghei Mizil?

Serghei Mizil este recunoscut pentru chefurile pe care le dă, iar majoritatea dintre ele au loc în locuința de vară a acestui, care se află situată pe marginea unui faimos lac. Zona este una de lux, unde mulți dintre milionarii României dețin câte o proprietate.

(CITEȘTE ȘI: VULCANICUL SERGHEI MIZIL INTERVINE ÎN SCANDALUL CU EVA MĂRUȚĂ. OMUL DE AFACERI E NEIERTĂTOR: „DOAR PENTRU CĂ AI BOALĂ PE ĂLA”)

Serghei Mizil, vilă pe lacul Snagov

Serghei Mizil își petrece majoritatea timpului în vila pe care o are pe malul lacului Snagov. Zona este una de lux, bine cotată și se află la doar 40 de kilometri de Capitală. Aici, afaceristul, are o casă impunătoare, în care adesea au loc chefuri mari.

Proprietatea pe care Serghei Mizil o deține pe lacul Snagov este una mare, iar în centru tronează o casă pe două niveluri. Așezată chiar pe malul lacului, casa celebrului afacerist are numeroase camere și este amenajată după bunul plac al proprietarului.

La primul nivel, vila lui Serghei Mizil are un living mare, o bucătărie și un dormitor spațios. La etajul al doilea se găsesc trei dormitoare, în care adesea sunt cazați oaspeții. Sufrageria este una mare și reprezintă locul în care iau startul toate petrecerile. Aceasta este decorată cu numeroase tablouri, mare parte dintre ele pictate chiar de către Serghei Mizil.

În casa din Snagov, afaceristul se simte cât se poate de bine, iar acesta este și locul în care își încarcă bateriile. De asemenea, atunci când vreme este bună, activitatea preferată a lui Serghei Mizil este de a se plimba cu barca pe lac.

Serghei Mizil a făcut ravagii în vila lui Ceaușescu

Așa cum spuneam, în anii tinereții, Serghei Mizil era protagonistul unor petreceri grandioase, care adesea se țineau în casele familiei Ceaușescu. Recent, afaceristul și-a amintit de chefurile pe care le dădea la vila de protocol din Predeal și mărturisește că după fiecare distracție casa era complet distrusă.

„Ei știau. La Predeal acolo (n.r. la vila de protocol a familiei Ceaușescu), am făcut casa varză. Ăia veneau după noi acolo şi zugrăveau. Am aruncat cu apă pe pereţi. Spărgeam, rupeam, m-am urcat în brad să îl dau jos. Rupeam aplicele, toate alea. Devastam casa. Aruncam cu sticle în noi, cu băutură.

Era o brigadă de oameni după noi care reparau la loc, că jucam ping-pong. O uşă din spatele meu era din sticlă şi am spart-o. M-au luat să vadă dacă am păţit ceva, m-au spălat, îmbrăcat. Când am venit, am mai spart-o o dată, că ăia au pus geamul la loc şi eu nu am crezut că o să îl pună atât de repede la loc.

Problema era în felul acesta, că dacă nu faci nimic şi nu se întâmplă nimic, faci şi mai mult. Pe mine m-au criticat o singură dată în şedinţă de comitet, că a venit tata nervos acasă. Mi-au zis tendinţe de căpătuială, exploatarea omului de către om şi umilirea muncii şi mi-a fost o ruşine, de nu am putut să beau decât pe loc”, a povestit Serghei Mizil.

(VEZI ȘI: ȘEF DE ÎNCHISOARE ÎN CEL MAI NOU ÎN FILM ÎN CARE JOACĂ, SERGHEI MIZIL ÎȘI AMINTEȘTE CLIPELE DE GROAZĂ TRĂITE CÂND CHIAR A FOST ARUNCAT DUPĂ GRATII)