Unul dintre cei mai celebri actori de la Bollywood, Amitabh Bachchan, a fost depistat pozitiv cu COVID-19

Publicat: 12/07/2020 | 14:15

Amitabh Bachchan, unul dintre superstarurile de cinema din India, a fost testat pozitiv cu COVID-19 şi a fost internat în spital, scrie Agerpres. Actorul a fost cel care a făcut anunțul pe pagina sa de Twitter.

„Am fost testat pozitiv cu COVID. Am fost mutat la spital (…) Familia şi stafful meu au fost supuşi testelor, iar rezultatele sunt în aşteptare”, a scris actorul în vârstă de 77 de ani.

Starul de la Bollywood a fost internat în Spitalul Nanavati din Mumbai, centrul financiar şi al industriei divertismentului din India.

Mai mult, sâmbătă, odată cu internarea sa, a fost supus și unor teste extinse, a spus un purtător de cuvânt al spitalului.

Amitabh Bachchan a încurajat instituțiile statului în lupta combaterii noului coronavirus în India.

Și fiul lui Amitabh Bachchan are COVID-19

Fiul său, Abhishek Bachchan, a fost de asemenea pozitiv pentru Covid-19 și este în spital cu el.

Duminică dimineața, Spitalul Nanavati din Mumbai a declarat într-o declarație că Bachchan se află într-o stare stabilă cu „simptome ușoare”. În prezent, el se află în unitatea de izolare a spitalului.

Amitabh Bachchan  este o legendă vie în cinematografia în limba hindi, Bachchan a realizat peste 180 de filme într-o carieră cuprinsă pe cinci decenii. Văzut de mulți drept cel mai mare actor viu din India, este venerat în statul său natal.

Bachchan a jucat în primul său film în 1969. De atunci, el a dominat ecranul de argint timp de aproape o jumătate de secol – cea mai mare parte a celor 70 de ani ai Indiei ca națiune independentă.

Aproape 1.000.000 de cazuri COVID-19 în India

Bachchan este una din cel puțin 849.553 de persoane din India care au contractat virusul. Doar Brazilia și Statele Unite au identificat mai multe cazuri decât India.

Țara are 292.258 de cazuri active, în timp ce 534.620 de pacienți și-au revenit, potrivit Ministerului Sănătății și Bunăstării Familiei din India. Cel puțin 22.674 de persoane au murit în urma virusului.

Cazurile noi au crescut într-un ritm alarmant. Autoritățile din țară au anunțat duminică dimineață că au identificat alți 28.637 de pacienți cu coronavirus în ultimele 24 de ore – a patra zi la rând în care țara a stabilit un nou record zilnic pentru infecții.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult