Vali Bărbulescu „pune țara la cale”, dar neglijează două domnișoare. Cum l-am surprins pe celebrul DJ, la o terasă

Publicat: 28/09/2021 | 16:00

Vali Bărbulescu a început să aibă tot mai multe apariții în spațiul public! Dacă în vară avea rețineri pe plajă și părea că nu voia să atragă atenția prea mult, acum se afișează, lejer, în oraș. Și nu, nu singur, ci alături de două domnișoare misterioase. CANCAN.RO vă oferă imagini exclusive cu celebrul DJ, la o „șuetă”.

Profitând de ultimele zile călduroase, Vali Bărbulescu a bifat o „ieșire”, dar nu cu prietenii, ci cu două domnișoare misterioase. Celebrul DJ le-a adus la o terasă, acolo unde au băut împreună o cafea și un Martini Fiero, iar fetele au luat și ceva de mâncare.

Pentru ieșirea în oraș, Vali Bărbulescu a ales să îmbrace o ținută adecvată de toamnă, formată din pantaloni, sacou și tricou, toate negre. De asemenea, DJ-ul a purtat și ochelari de soare, cel mai probabil din dorința de nu a fi recunoscut.

Oarecum absent, Vali Bărbulescu a fost filmat de paparazzii CANCAN.RO în timp ce vorbește, impasibil, la telefon. În tot acest timp, cele două domnișoare stau, mănâncă, mai iau o gură de cafea și par că se plictisesc. Din când în când, îi mai aruncă o privire lui Bărbulescu, în ideea că poate, poate acesta le va băga în seamă. Din păcate, fără vreun rezultat. Cine știe, poate artistul chiar avea treburi urgente de rezolvat, ce nu puteau fi amânate. Altfel, nimeni nu ar înțelege de ce să scoți în oraș două domnișoare și să le ignori minute bune. Dar Vali Bărbulescu nu ar fi la primul episod de acest gen!

Vali Bărbulescu, la masă cu două domnișoare / Sursă foto: CANCAN

Bărbulescu și-a „uitat” iubita pe plajă

În această vară, Vali Bărbulescu a „comis-o”! Și-a adus iubita la mare, iar domnișoara șatenă nu a anticipat nimic din ceea ce avea să urmeze. Cei doi şi-au dat întâlnire pe plajă cu câţiva prieteni. După ce toată gaşca s-a „reunit”, fetele au început să scape, rând pe rând, de haine şi au rămas doar în costumele de baie.

(NU RATA: INCREDIBIL CE A PUTUT SĂ FACĂ VALI BARBULESCU CU IUBITA)

Inițial, Vali Bărbulescu nu şi-a scăpat partenera din ochi nicio secundă și a fost extrem de atent la nevoile pe care aceasta le are. În timp ce iubita lui se schimba, DJ-ul a inspectat pentru câteva minute plaja, lăsând-o singură. De fapt, „uitând-o” pe șezlong. Apoi a revenit alături de noua sa cucerire. Cei doi au avut o scurtă discuţie, iar, într-un final, DJ-ul s-a alăturat băieţilor. În tot acest timp, tânăra şatenă s-a lăsat în voia soarelui.

A avut sau nu cunoscutul DJ o legătură cu Otniela?

Anul trecut, pe când era concurent la ”Ferma”, Bărbulescu i-a propus Otnielei ca, la finalul competiției de la PRO TV, să iasă în oraș cu el și cu iubita lui, motivând că Delia e bisexuală. Vali a sperat, probabil, că iubita lui va fi supărată doar pentru că a lăsat-o singură în lunile în care s-a filmat emisiunea, nu și pentru avansurile pe care i le făcea colegei sale.

Vali Bărbulescu / Sursă foto: arhivă personală

Pe toată durata cât a făcut parte din show-ul „Ferma”, Vali Bărbulescu i-a făcut curte Otnielei, între cei doi părând că se înfiripă o idilă.

(VEZI ȘI: CE SPUNE VALI BĂRBULESCU DESPRE SCENELE DE AMOR DIN FERMĂ: ”IMAGINILE VORBESC DE LA SINE”)

„Relația cu Otniela este o relație faină. Otniela este o tipă inteligentă, o tipă frumoasă. Otniela este o tipă ce poate oricând să pozeze, poate să aibă o carieră în sensul ăsta. Ea a fost pentru mine un experiment, a fost o joacă, o joacă frumoasă. Nu mi-am ascuns sentimentele de admirație pentru ea, dar nu mi-am dorit niciodată mai mult de atât”, a afirmat Bărbulescu după ce a părăsit show-ul de televiziune.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.