Vești bune pentru românii care stau la bloc! Se întâmplă începând de azi, 8 noiembrie

Publicat: 08/11/2022 | 17:38
Imagine reprezentativă. Foto: Pexels.com

Românii care locuiesc în acest moment la bloc au primit o veste bună din partea primăriei. Un proiect care se bazează pe reabilitarea termică a atras foarte repede atenția oficialilor care au luat o decizie așteptată de foarte mult timp.

Din ce în ce mai multe persoane s-au plâns până acum de starea în care se află blocurile din Capitală, motiv pentru care s-a găsit o soluție pentru a se rezolva această problemă. Astfel, 78 de blocuri de locuințe vor beneficia de o reabilitare termică în următoarea perioadă.

VEZI ȘI: DECIZIE IMPORTANTĂ ÎN CLS3: SE PRELUNGEȘTE PERIOADA DE GRAȚIE PENTRU COPLATA REABILITĂRII TERMICE A BLOCURILOR

Începe reabilitarea termică pentru blocurile din Capitală

Cei care vor avea parte de o schimbare în această perioadă sunt locuitorii din Sectorul 4 care dețin un apartament într-un bloc mai vechi. Astăzi, 8 noiembrie 2022, a fost făcut un anunț cu privire la inițiativa de a se reabilita termic 78 de blocuri din zonele Reșița, Luică, Huedin, Uioara sau Drumul Găzarului.

Lucrările vor costa în jur de 100 de milioane de euro, banii fiind obținuți din fondurile accesate de primărie prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Toate lucrările vor începe în cel mai scurt timp, actele fiind deja semnate de către cei responsabili.

„Sumă record accesată de către comunitatea Sectorului 4 pentru reabilitarea termică a 78 de blocuri de locuințe. Ieri (luni, 7 noiembrie – n.r.), la Palatul Victoria, în prezența Prim-Ministrului Nicolae Ciucă și a Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a semnat un prim contract de finanțare, în valoare de 530 de milioane de lei, fonduri accesate și obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cele peste 100 de milioane de euro vor fi investite în lucrări complexe de eficientizare energetică pentru 78 de blocuri de locuințe din Sectorul 4, situate în zone precum: Reșița, Luică, Huedin, Uioara sau Drumul Găzarului”, arată Primăria Sectorului 4 în informarea de marți, 8 noiembrie.

CITEȘTE ȘI: CAT COSTA REABILITAREA TERMICA A LOCUINTEI

S-a ajuns la concluzia că este nevoie de o astfel de intervenție în Sectorul 4 al Capitalei, deoarece se dorește sporirea confortului de care cetățenii beneficiază în acest moment. Primăria Sectorului 4 anunță că vor exista mai multe astfel de proiecte în viitorul apropiat care urmează să primească aprobările necesare.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult