Viață grea pentru Dinu Maxer după divorț! Artistul îi simte lipsa fostei soții: „Singurătatea mea…”

Publicat: 21/05/2023 | 14:51

La finalul lunii martie, după 18 ani de relație, Deea și Dinu Maxer anunțau divorțul. Vestea i-a luat prin surprindere pe mulți, iar la început fanii cuplului au crezut că este vorba doar despre o despărțire temporară. Însă, timpul și acțiunile celor doi soți au demonstrat contrariul și că nu mai există șanse de împăcare. Acum, Dinu Maxer a mărturisit că viața după divorț nu este neapărat ușoară și în unele situații îi simte lipsa fostei soții.

Viața după divorț pare să nu fie numai roz pentru Dinu Maxer. Bărbatul a recunoscut că a avut nevoie de timp pentru a procesa despărțirea și chiar a încercat să își găsească rapid fericirea în brațele altei partenere. Însă, relația nu a durat, iar artistul s-a întors la viața de bărbat singur.

Noua postură a lui Dinu Maxer nu este una prea ușoară și asta o recunoaște chiar el. Recent, bărbatul a mărturisit că îi simte lipsa fostei soții în unele privințe. Se pare că din casa artistului lipsește mâna de femeie în bucătărie. Acesta a admis că nu este prea priceput atunci când vine vorba de gătit și suferă pentru că era obișnuit să fie răsfățat cu tot felul de preparate delicioase.

„Singurătatea mea ca bărbat o simt doar în bucătărie, nu știu să gătesc, acolo am nevoie de o mână și de un talent al unei femei. În rest nu simt singurătatea, trebuie să recunosc”, a declarat Dinu Maxer, la Antena Stars.

(CITEȘTE ȘI: CE REACȚIE A AVUT DINU MAXER ÎN MOMENTUL ÎN CARE DEEA A GĂSIT IMAGINI CU EL ȘI FOSTELE IUBITE. TOTUL S-A PETRECUT DE FAȚĂ CU FIUL LOR)

Dinu Maxer, în căutarea partenerei perfecte

După divorțul de Deea, Dinu Maxer a încercat să își refacă viața sentimentală. Pentru o scurtă perioadă a avut o relație cu o brunetă pe nume Ada, însă lucrurile nu au funcționat între cei doi. Acum, artistul a redeschis castingul și își așteaptă sufletul pereche.

Dinu Maxer recunoaște că este un bărbat pretențios și viitoarea sa parteneră trebuie să întrunească mai multe calități pentru a ajunge lângă el. Știm deja că artistul are o slăbiciune pentru brunete, însă femeia potrivită trebuie să mai îndeplinească și multe alte criterii.

Pe lângă frumusețea fizică, artistul își dorește ca aleasa lui să fie și iscusită în bucătărie, să fie gospodină, inteligentă și creativă. De asemenea, este esențial ca femeia să se înțeleagă bine cu cei doi copii ai lui.

„Sunt un tip destul de pretențios, îmi e foarte greu să aleg pe cineva, să rămân cu cineva. Pe lângă frumusețea fizică de care trebuie să se îngrijească, așa cum fac și eu pentru mine, există și celelalte caracteristici pe care trebuie să le aibă o femeie.

O să te surprind, dar pentru mine contează să fie gospodină. Mi-ar plăcea să știe să gătească bine, chiar dacă nu se vede, eu mănânc bine, dar puțin și des.(…) Ar trebui să fie acceptată de copii, să-i iubească, dar și să aibă celelalte calități: inteligentă, creativă”, a mai spus Dinu Maxer.

(VEZI ȘI: DEEA MAXER, PRIMELE DECLARAȚII DESPRE DIVORȚ! ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE S-A DESPĂRȚIT DE DINU: ”VIOLENT VERBAL ȘI…”)