Vlad și Cristi Munteanu dezvăluie războiul neștiut din lumea ”youtuberilor” care au milioane de vizualizări și încasări pe măsură. ”Banul e ochiul dracului! Ne-am separat toți!”

Publicat: 06/03/2022 | 16:00

Vlad și Cristi Munteanu sunt gemenii români care au făcut senzație pe internet încă de la vârsta de 12 ani, iar astăzi, șapte ani mai târziu, reunesc o comunitate de peste trei milioane de abonați. Carierele lor au debutat încă de la începuturile vlogging-ului românesc, când doar câțiva creatori de conținut activau benevol, fără a obține sumele de bani vehiculate astăzi. Tocmai banii par să fie și problema în ecuația rivalităților actuale, când epoca de aur a YouTube-ului pare să fi apus, așa cum declară, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Vlad Munteanu, vlogger-ul cu peste un milion de followeri pe Instagram.

Gemenii Munteanu, deseori asemănați cu frații Jake și Logan Paul din Statele Unite ale Americii, din motive lesne de înțeles, descriu pe etape drumul pe care un tânăr îl are de parcurs pentru a deveni un creator de conținut pertinent, cu o comunitate considerabilă, dar și cu venituri însemnate.

Expunerea, însă, pare să fi venit la pachet și cu momente de rătăcire, așa cum cei doi o recunosc, mai ales când atenția publică apare la vârste fragede.

Gemenii Munteanu dezvăluie cum au apărut rivalități pe YouTube-ul românesc, din cauza banilor: „Youtuberii erau prieteni între ei, pentru că nimeni nu făcea bani!” (Foto: CANCAN.RO)

“E foarte trist, dacă stai să te gândești

Atât vizualizările de pe YouTube, cât și contractele aferente de publicitate plătită, generează încasări bune pentru tinerii care nu și-au ales o carieră convențională. Vlad Munteanu, spre exemplu, se laudă cu clipuri care depășesc 12 milioane de vizualizări, rezultate dintr-o colaborare cu Theo Rose, însă creatorul de conținut atrage atenția asupra modului în care banii creează rivalități și schimbă, din senin, cursul prieteniilor dintre vloggeri.

Vlad Munteanu reunește o comunitate de peste 1 milion de urmăritori pe Instagram și aproape 2 milioane pe YouTube (Foto: CANCAN.RO)

“Toți youtuberii erau prieteni între ei, pentru că nimeni nu făcea bani, vorba aia, banul e ochiul Dracului. Și pe urmă ne-am separat toți.

Mă mai uit la unele filmări vechi și văd niște nume care stăteam toți acolo împreună și mă gândesc că în ziua de azi niciunul de aici nu mai are ce căuta unul lângă celălalt și asta e foarte trist, dacă stai să te gândești, dar cam ăla e golden age-ul, dacă mă întrebi pe mine, 2017, era disstrack-urilor, toți vloggerii se apucau să cânte, a fost o perioadă fun pentru YouTube!”, ne-a declarat, în exclusivitate, Vlad Munteanu.

(NU RATA: CĂTĂLIN MĂRUȚĂ DEZVĂLUIE CE SUMĂ IMENSĂ A PRODUS DIN PODCAST-UL SĂU ȘI ÎȘI “LINIȘTEȘTE” CONCURENȚA! “MULȚI VLOGGERI AR PUTEA SĂ FIE INVIDIOȘI!”)

Cristi Munteanu : „N-am mai trecut prin mall-uri doi ani de zile, intram cu capul în pământ!” (Foto: CANCAN.RO)

“N-am mai trecut prin mall-uri doi ani de zile!”

Pătrunderea platformei YouTube în România, precum și monetizarea vizualizărilor, au adus cu sine un val de tineri care se pot lăuda atât cu averi impresionante, cât și cu un renume diferit de cel generat de televiziune. Posibilitatea de a înființa un canal la o vârstă fragedă poate constitui și o pseudofaimă distructivă, în unele cazuri, iar gemenii Munteanu vorbesc și despre această himeră, pe care un tânăr o poate trăi, atins de celebritatea internetului.

“Când ești un copil – la 14 ani – și te lovește un boom de faimă și comentarii care îți spun că ești cel mai tare, îți iei puțin lumea în cap și trebuie să ai persoane lângă tine care să te pună înapoi cu picioarele pe pământ, să te redresezi, să îți spună că nu ești buricul pământului.

Am fost și noi mult mai deplasați într-o perioadă. Eram atât de speriat, eu eram mai timid și nu prea îmi plăcea contactul cu oamenii, nu îmi făcea plăcere, n-am mai trecut prin mall-uri doi ani de zile, intram cu capul în pământ, dar te obișnuiești!”, a completat Cristi Munteanu.

(VEZI ȘI: SELLY ȘI-A LUAT O CAFEA PE FUGĂ, APOI A ”TĂIAT-O”…TÂNĂRUL VLOGGER E NELINIȘTIT)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.