Vladimir Drăghia a primit o veste cumplită. Soția lui, Alice Cavaleru, îi este alături și îl ajută

De: Cancan
Publicat: 18/06/2019 | 12:55

Vladimir Drăghia a primit o veste total neplăcută, iar soția lui îi este alături și îl ajută să depășească cu bine această experiență a vieții. Carismaticul actor și Alice Cavaleru au o fetiță împreună, iar ei au devenit soț și soție în vara anului trecut, pe o plajă de pe litoralul românesc.

Citește și: Ce mare s-a făcut fetița lui Vladimir Drăghia. Zora seamănă tot mai mult cu mămica ei

Vladimir Drăghia a primit o veste cumplită

În vârstă de 33 de ani, Vladimir Drăghia a aflat recent că magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa au respins apelurile formulate de cei de la Parchet – care au cerut condamnare cu executare –, dar și actor, care implorase achitarea. Astfel, este păstrată decizia exprimată în instanţa de fond. Asta înseamnă că, în curând, fostul prezentator de la Kanal D ar putea fi văzut plantând paseluţe prin București sau măturând străzile, după ce, recent, condamnarea sa a rămas definitivă, relatează spynews.ro. Pe lângă cele opt luni cu suspendare, munca în folosul comunităţii şi 1.200 de lei cheltuieli judiciare la fond, Vladimir Drăghia va trebui să plătească încă 500 de lei, “cheltuieli judiciare avansate de stat în apel”.

Citește și: Judecătorii au motivat condamnarea la închisoare a prezentatorului TV. Ce alcoolemie avea de fapt Vladimir Drăghia… Era la limita comei!

Vă reamintim că la sfârșitul anului trecut, magistrații din Constanța au dispus următoarele: “Condamnă pe inculpatul Drăghia Vladimir Roland la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani”.

Citește și: Primele imagini cu Vladimir Drăghia & soția după ce Alice i-a deschis “fostului” proces pentru avere! E clar că…

În afară de această pedeapsă, carismaticul actor a mai primit şi mai multe interdicţii, dar şi obligaţii, printre care şi muncă în folosul comunităţii: “Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei / Consiliul Local Sector 2 Bucureşti ca pe o perioadă de 80 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Atrage atenţia inculpatului că, dacă cu rea-credinţă nu va respecta măsurile de supraveghere sau dacă nu va executa obligaţiile impuse sau va săvârşi o nouă infracţiune în termenul de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (1.000 de lei din faza de urmărire penală)”.