Zăvo a pus piciorul în prag! S-a dus cu Alex la „locul faptei” ca să-și înfrunte rivala

Publicat: 11/01/2020 | 23:06

Controversele au pornit de la o mângâiere pe glezna colegei de sală. Episod după care Alex și Zăvo ar fi fost, o vreme, în relații nu tocmai cordiale. Dar, într-un final, au dat ”reset” mariajului. Iar acum prezentatoarea TV a pus piciorul în prag și s-a dus cu partenerul de viață la „locul faptei”. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.

În toamna anului trecut, Alex Ashraf a fost filmat într-o benzinărie situată în zona de nord a Bucureștiului. Nu singur, ci alături de ”sexy-colega” de sală. Cei doi au stat la o șuetă pe terasă și au chicotit minute bune, la o cafea.

(VEZI AICI: OANA ZĂVORANU S-A ÎMPĂCAT CU ALEX ÎNAINTE DE REVELION. AVEM FILMAREA-DOVADĂ CARE EXCLUDE DIVORȚUL!)

Bruneta cu care palestinianul se afla la masa din benzinărie și-a întins picioarele pe scaunul acestuia, iar Alex a recurs la unele atingeri puțin cam… tandre. Mai exact, soțul Oanei Zăvoranu a mângâiat-o pe ”colega” de la sală, în câteva rânduri, pe picior.

“Ce e mai bun abia acum începe pentru noi!”

Gesturile lui Alex se pare că nu i-au displăcut tinerei. Ba dimpotrivă! Aceasta a schițat un zâmbet în momentul în care a simțit atingerile. Din benzinărie, soțul Oanei Zăvoranu și bruneta au plecat, fiecare cu mașina lui, către una dintre sălile de fitness din zona de nord a Capitalei.

Faptul că, ulterior, pe rețelele de socializare, Oana și Alex nu mai interacționau a condus la posibila bombă a toamnei: s-au despărțit! Zăvo a reacționat atunci fără ezitare. A infirmat. ”Ce nebunie? Nu mai are voie Alex să bea o cafea cu o amică de la sală? Păi unde trăim, în pădure? Și eu am amici bărbați cu care ies la cafele. Asta înseamnă ce? Că ne înșelăm? Nu terminați odată cu prostiile?”, a fost replica vedetei.

Suntem puternici împreună, ne iubim, suntem frumoși și sănătoși, iar asta e tot ce contează… ce e mai bun abia acum începe pentru noi doi. Așteptăm anul nou cu tot ce are el mai frumos să ne ofere. Vă dorim fericire, dragoste, sănătate și să se împlinească tot ce vă puneți în minte. A… și liniște sufletească, știu că sună puțin stereotip, dar contează mai mult decât vă imaginați! Love, Oana & Alex”, avea să fie apoi mesajul Oanei și al lui Alex pe pagina de socializare, înainte de intrarea în 2020.

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au o relație mai sudată ca oricând

(VEZI ȘI: FILMĂRILE CARE ”ANUNȚĂ” DIVORȚUL VEDETEI TV. OANA ZĂVORANU, LA BRAȚ PRIN MALL CU UN ”URSULEȚ” MANIERAT)

Lucrurile au revenit la normal

Ulterior, Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au apărut împreună, iar, cu două zile înainte de trecerea în noul an, au dat o fugă într-un mall din București, pentru achiziții de ultim moment. Semn clar că respectivul flirt a fost dat uitării de sexy-bruneta care este măritată din 2016 cu palestinianul.

Recent, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, i-a întâlnit pe Oana Zăvoranu și Alex Ashraf la o sală de fitness din Capitală. Fix același loc unde bărbatul mergea, în toamna lui 2019, alături de tânăra pe care o mângâiase pe picior. Cuplul a dat, fără discuție, ”reset” mariajului, iar prezentatoarea TV a pus, probabil, piciorul în prag și s-a dus cu soțul la “locul faptei” ca să-și înfrunte rivala.

Oana Zăvoranu a plecat spre sală cu un Porsche. Odată ajunsă la locul cu pricina, a urmat cu sfințenie sfaturile antrenorului. După câteva minute, antrenorul a ieșit afară împreună cu partenerul vedetei. Au discutat preț de câteva secunde, după care au intrat împreună în sală. Într-un final, palestinianul a dus o geantă la mașină. Cel mai probabil schimburile.

(NU RATA: OANA ZĂVORANU ȘI DORIAN POPA S-AU APROPIAT SUSPECT DE MULT PE PLATOURILE DE FILMARE)

Înainte să părăsească sala de fitness, Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au discutat cu un angajat de la recepție. După care au plecat, ca doi îndrăgostiți, spre casă!

Alex a mai fost prins în ”ofsaid”

În urmă cu câteva luni, site-ul nr. 1 din România, vă prezenta pe larg escapada de la Nuba a palestinianului. Din câte se pare, Alex a profitat din plin de ieșirea nocturnă, mai ales că nu a fost însoțit de partenera de viață.

Așa se face că soțul Oanei s-a întreținut cu o sexy-domnișoară până la 5 dimineața. Din cauza volumului ridicat al muzicii, dar și a dialogului aprins, cei doi s-au apropiat extrem de mult unul de celălat. Puține au fost momentele în care cei doi au stat separat.

(VEZI AICI: AVEM TOPUL CELOR MAI SCURTE FUSTE DIN SHOWBIZ! CE LOC OCUPĂ BIANCA DRĂGUȘANU, ANDREEA MARIN SAU OANA ZĂVORANU)

Mai mult decât atât, discuția pe care a avut-o cu sexoasa domnișoară l-a captat așa tare pe Alex Ashraf, încât acesta se pare că a pierdut noțiunea timpului și nu a realizat că a stat la taclale până aproape de zorii zilei.

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf s-au cununat religios în 2016

Oana Zăvoranu s-a cununat, religios, cu Alex Ashraf în vara lui 2016, ambii fiind la cea de-a doua căsătorie. Naşi le-au fost Mihaela şi Silviu Prigoană. La momentul respectiv, vedeta a recunoscut că nu mai credea în dragoste atunci când și-a redescoperit ”jumătatea”.

Dacă mi-ar zis mie cineva, vreodată, că voi rămâne cu acest om pe care îl dădeam afară pe uşă şi îmi intra pe geam… Nu aş fi crezut că poate avea atâta influenţă asupra mea. Treceam printr-o perioadă mai întunecată. Şi nu mai credeam în dragoste. Poate într-o aventură, dar nu în iubire. Nu credeam că poate fi el stâlpul de care aveam nevoie”, mărturisea Oana Zăvoranu. (VEZI ȘI: OANA ZĂVORANU A RĂBUFNIT DUPĂ CE A FOLOSIT O MASCĂ…)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

This browser does not support the video element.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult