Super-imagini cu Elena Udrea, aşa cum n-a mai văzut-o absolut nimeni! Am filmat-o la 6 dimineaţa singură pe plajă! La ora aia alţii vor să prindă răsăritul, ea…

• Știri

Elena Udrea a ieşit din hotelul din Mamaia în care era cazată la 06.10 şi s-a îndreptat către plajă. Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurţi, tricou şi adidaşi, blonda s-a încălzit timp de câteva minute, după care a început să alerge. Cei care se aflau în zonă au recunoscut-o imediat şi au salutat-o, iar fosta consilieră de la Cotroceni a făcut la fel, fără însă să se oprească din alergat. Deşi mulţi s-ar fi gândit că Udrea se va da bătută după 15-20 de minute, acest lucru nu s-a întâmplat. Într-o formă de zile mari,  a alergat puţin peste o oră înainte să se retragă în camera de hotel. Şi chiar dacă în ultimele zece minute părea că nu mai poate, nu a abandonat ”cursa”.  A continuat să alerge, a ştiut cum să-şi ”potrivească” respiraţia şi cum să dozeze efortul. Semn că a învăţat trucurile necesare în astfel de situaţii. Că doar nu face sport de ieri, de azi. La final, şi-a băgat picioarele în apa mării ca să se răcorească, după care s-a retras în camera ei.

Elena Udrea dezvăluia recent cum reuşeşte să se menţină în formă şi spunea că se antrenează din greu. „Pentru corp fac des masaj cu ulei sau cremă termică. Merg minim de trei ori pe săptămână la sală şi ţin aceeaşi dietă de mai mulţi ani. Am grijă să mănânc ce-mi permite grupa mea sânge şi să nu fac excese. Dar mai scap şi câteodată în ce nu am voie. Ţin post şi asta mă ajută foarte mult. Nu-mi plac dulciurile, în schimb îmi place pâinea rău de tot”, spunea ea.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
Click.ro
Ce a făcut Romanița Iovan chiar de ziua ei, la 62 de ani. A sărbătorit alături de fiul său: „Am primit cel mai frumos dar”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Sonic împlinește 35 de ani și Sega îi face o statuetă de lux: doar 50 de unități, la 6.300 de dolari bucata – VIDEO
go4it.ro
Sonic împlinește 35 de ani și Sega îi face o statuetă de lux: doar 50 de unități, la 6.300 de dolari bucata – VIDEO
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Scandal în lumea muzicii, după gestul lui Ian de la Arenele Romane. Artistul, criticat de Tzancă Uraganu: „Te vedeai tu trapper din America?”
Gandul.ro
Scandal în lumea muzicii, după gestul lui Ian de la Arenele Romane. Artistul, criticat de Tzancă Uraganu: „Te vedeai tu trapper din America?”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!