Vîntu a recunoscut că a dat şpagă! Va fi condamnat!

• Știri
Vîntu a recunoscut că a dat şpagă! Va fi condamnat!

„În dosarul cu Bogdan Olteanu, lucrurile s-au încheiat în ceea ce mă priveşte. Voi fi condamnat prin procedură simplificată datorită recunoaşterii şi voi executa mandatul pe care-l voi primi”, a scris pe blog Sorin Ovidiu Vîntu.

Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al Băncii Naţionale, este cercetat în arest la domiciliu pentru trafic de influenţă. Este suspectat că ar fi luat un milion de euro mită de la Sorin Ovidiu Vîntu ca să-l numească pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, unde omul de afaceri avea interese. Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009, arată digi24.

Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu, la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!