10 beneficii ale bicarbonatului de sodiu. De ce să nu-ți lipsească din casă

Publicat: 10/09/2019 | 10:22
Bicarbonatul de sodiul are o multime de utilizari

Bicarbonat de sodiu beneficii. Cunoscut drept o minune în gospodărie, comsetică, dar și pentru sănătate, bicarbonatul de sodiu are o mulțime de beneficii. Atenție, însă, medicii avertizează că, în anumite cazuri, acesta poate fi și periculos.

Una dintre cele mai folosite substanțe, bicarbonatul de sodiu este foarte cunoscut ca fiind aliat de nădejde atât în curățenia casei, cât și în cosmetică. Mai mult, acesta este folosit și pentru a ameliora anumite dureri sau afecțiuni ale pielii. Iată care sunt cele mai frecvente utilizări ale bicarbonatului de sodiu:

Bicarbonat de sodiu beneficii pentru sănătate

  • Una dintre cele mai folosite metode de a ameliora durerile de gât în timpul unei răceli sau gripă sau mâncărimea provocată de anumite alergii este gargara cu bicarbonat de sodiu. Amestecați într-un pahar de apă o lingură de bicarbonat de sodiu. Acesta nu doar că  ameliorează durerile de gât, dar combate virușii și bacteriile.
  • Bicarbonatul de sodiu ajută la calmarea iritațiilor și a mâncărimii provocate de dermatita atopică sau cea seboreică. Atenție însă, nu folosit în exces!
  • Amestecat cu apă, bicarbonatul de sodiu sub formă de pastă, poate fi folosit ca scrub pentru față și corp, în special de către persoanele cu acnee sau psoriazis.
  • De asemenea, bicarbonatul de sodiu este un bun remediu împotriva înțepăturilor de insecte, arsuri solare, înlăturarea iritațiilor și crăpăturilor pielii.

Bicarbonat de sodiu beneficii în cosmetică

  • Deodorant natural cu bicarbonat – Spală-te cu bicarbonat de sodiu amestecat cu apă pe zonele cu probleme. Poate fi utilizat în special la subraț sau pe picioare și te scapă de mirosurile neplăcute, chiar și două – trei zile.
  • Bicarbonat pe post de șampon uscat – În caz că eşti pe fugă şi nu ai timp să-ţi cureţi părul, iată o soluţie care te va ajuta să-ţi revitalizezi podoaba capilară: presară pe peria de păr bicarbonat de sodiu şi pudră de talc, după care periază-ţi părul ca de obicei. Bicarbonatul de sodiu va absorbi sebumul în exces.
  • Bicarbonat pentru hidratare – Bicarbonatul de sodiu are proprietăţi naturale de curăţare în profunzime a pielii, dar şi de hidratare. Adaugă jumătate de cană de bicarbonat de sodiu în apa de baie – pielea va rămâne moale şi catifelată. Atenţie, persoanele care au tenul sensibil sau sensibilizat de diverse afecţiuni sau tratamente ale pielii nu trebuie să folosească astfel de măşti fără a se consulta în prealabil cu un specialist în dermatologie.
  • Pentru albirea dinților– Amestecă jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu cu zeamă de lămâie şi spală-te pe dinţi cu această soluţie.

Bicarbonat de sodiu beneficii în curățenia casei

  • Bicarbonatul de sodiu elimină mirosurile din frigider – Pune conținutul unui plic de bicarbonat pe o farfurie și las-o în frigider. Vei vedea că după o vreme mirosurile se vor diminua sau vor dispărea cu totul.
  • Curățarea covoarelor cu bocarbonat de sodiu. Curățarea eficientă a covoarelor necesită un amestec din: o lingură bicarbonat de sodiu, un sfert de pahar de oteț alb și  o lingură de detergent de haine. Amestecați ingredientele și puneți-le într-un pulverizator de geamuri. Pulverizați amestecul pe covor, lăsați să acționeze și apoi ștergeți cu o cârpă uscată sau dați cu aspiratorul.
  • Curățarea cuptorului cu bicarbonat de sodiu – Într-un castronel cu apă, ipune câteva lingurițe de bicarbonat de sodiu. Apoi,  dă drumul cuptorului pentru 3-5 minute. Când cuptorul se va opri, continuă să ții închisă ușa, pentru că numai așa în interiorul acestuia se vor degaja vapori ce vor putea dizolva murdări. La final, șterge cu o cârpă umedă.

Când poate fi bicarbonatul de sodiu un pericol

Folosit intern, pe post de medicament, bicarbonatul de sodiu necesită întotdeauna moderaţie, altfel efectul s-ar putea să fie tocmai invers celui droit.. Persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, care abuzează de bicarbonat de sodiu cresc riscul de a dezvolta ulcer gastric. Un pansament gastric este indicaţia medicilor, iar amestecul de apă cu bicarbonat de sodiu foarte rar, în caz de urgenţă.

În plus, medicii avertizează că niciodată nu ar trebui să ”completăm” medicamentele cu bicarbonat de sodiu. Una dintre cele mai cunoscute metode este adăugarea de bicarbonat de sodiu în picăturile nazale, însă acest lucru nu este deloc recomandat.

Citește și: CAT DE BUNA ESTE APA ALCALINA SI DE CE?