CE TRANSFORMARE! Cum arată şi ce face acum omul care l-a implicat pe Reghe în cel mai mare scandal de pariuri din Germania!

• Showbiz
CE TRANSFORMARE! Cum arată şi ce face acum omul care l-a implicat pe Reghe în cel mai mare scandal de pariuri din Germania!

“Am 18 kilograme în plus, dar mă simt excelent”

Azi, Robert Hoyzer este un om schimbat. Cel puţin aşa susţine el. Bărbatul în vârstă de 36 de ani lucrează acum la FC Viktoria 89, un club care este continuatorul fostei BtuFC Viktoria 89, de două ori campioană a Germaniei în anii de început ai fotbalului. Este director tehnic şi se ocupă şi de partea de marketing. “Lucrez minimum 12 ore pe zi, chiar şi în weekend. Coordonez 10 oameni, dar pentru că fac ceea ce îmi place, fotbal şi marketing, nu simt că ar fi un job. Munca de birou mi-a adus şi 18 kilograme în plus, dar nu mă plâng”, susţine Hoyzer în presa din Germania.

A fost suspendat pe viaţă, apoi iertat

   

Trecutul l-a urmărit până de curând. După ce a fost condamnat la 2 ani şi 5 luni de închisoare, Hoyzer a primit o suspendare pe viaţă din fotbal. Federaţia l-a iertat ulterior pe fostul arbitru, care a revenit în sport ca jucător la Teutonia. După retragere, el a început cariera de oficial. A fost director tehnic la Berliner AK până în 2015, când a ajuns la Viktoria 89. “Mă sună la câteva săptămâni câte un ziarist să facem un interviu, dar nu am avut până acum dispoziţia necesară. Nu vreau să uit ce a fost, face parte din viaţa mea”, afirmă Hoyzer. Ce nu vrea să uite fostul arbitru?

Şocul care a zguduit Germania

Era 2005, cu un an înaintea Campionatului Mondial pe care Germania urma să îl organizeze. Patru arbitri au sesizat federaţia germană în legătură cu unul dintre colegii lor, Robert Hoyzer. Acuzaţiile? Suspiciuni privind trucarea unor partide! Federaţia a pornit o anchetă care, cu ajutorul procurorilor, avea să se transforme în cel mai mare scandal legat de pariuri din istoria ţării.

2.000.000 de euro cu fraţii croaţi

În clipa în care i s-au pus în faţa acuzaţiile, Hoyzer a recunoscut totul şi a acceptat să colaboreze cu autorităţile. A dezvăluit modul în care truca partidele, cine intermedia totul şi numele fotbaliştilor implicaţi. Schema era simplă. Hoyzer era prieten bun cu trei croaţi, care aveau legătură cu mafia pariurilor. Doi dintre ei erau fraţi, Ante şi Milan Sapina. Arbitrul se întâlnea regulat cu aceştia la cafeneaua King din Berlin şi stabileau detaliile. În total, s-ar fi obţinut peste 2.000.000 de euro ca urmare a acestei activităţi ilegale, dar numai 70.000 de euro ar fi intrat în conturile arbitrului.

A rostit numele lui Reghecampf

Numele lui Laurenţiu Reghecampf a fost unul dintre cele nominalizate de Robert Hoyzer în acest dosar. Potrivit Bild, Hoyzer a denunţat patru colegi arbitri, şi nouă fotbalişti, printre care şi Reghecampf, care la acea vreme se transferase la Alemannia Aachen de la Energie Cottbus. Printre ceilalţi jucători ai căror nume au fost rostite de Hoyzer se număra şi un fost coechipier al lui Reghecampf de la Cottbus, Tomislav Piplica.

Antrenorul Stelei, declarat nevinovat!

Imediat după ce numele său a apărut în acest dosar, Laurenţiu Reghecampf a negat vehement orice legătură. “Nu am fost şi nu sunt implicat în nici un fel în influenţarea rezultatelor vreunor meciuri. Nu am fost contactat de nimeni niciodată în acest sens, nu a încercat nimeni să mă influenţeze sau să-mi ceară să influenţez eu vreun rezultat. Fără vreo legătură concretă cu acest scandal, pot spune că în urmă cu un an şi jumătate sau doi ani am fost într-un restaurant din Berlin unde am înţeles, din informaţiile apărute în ultimele zile în presă, că se întâlneau persoanele implicate în acest caz”, a spus Reghecampf la acea oră. După ce a dat declaraţii în faţa autorităţilor şi i-a fost percheziţionat apartamentul, actualul tehnician al Stelei a fost declarat nevinovat şi reabilitat de către Tribunalul regional din Berlin.

A.T.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!