Paul Ipate şi-a luat în serios rolul de viitor tătic. Super-imagini cu Jojo însărcinată în luna a opta!

• Showbiz

Aşa se face că vineri, pe la ora prânzului, Jojo şi iubitul ei, Paul Ipate, se întorceau acasă fericiţi, după o sesiune de cumpărături. Ajunsă în cea de-a opta lună de sarcină, cu burtica de gravidă cât se poate de proeminentă, actriţa se bucură de pregătirile finale, fiind pe ultima sută de metri. Astfel, pentru că timpul e tot mai limitat, cei doi îndrăgostiţi au mers să achiziţioneze cele necesare pentru camera fetiţei lor nenăscute. Au venit acasă cu o păturică, un dulap neasamblat – de-o mărime adorabilă -, jucării pentru pătuţul viitorului bebeluş, dar şi o sumedenie de multe alte lucruri, ambii având mâinile încărcate.

Nu după foarte multă vreme de când a anunţat că va deveni mamă, Jojo a dispărut o perioadă din peisajul monden, însă noi am reuşit să o întâlnim, chiar în faţa casei sale.

Paul Ipate şi-a luat cât se poate de în serios rolul de viitor tătic şi a mers alături de Jojo la cumpărături
Paul Ipate şi-a luat cât se poate de în serios rolul de viitor tătic şi a mers alături de Jojo la cumpărături

Din câte se poate observa şi din imaginile realizate de CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, Paul Ipate şi-a luat foarte în serios rolul de viitor tătic. Nu doar că a mers cu iubita lui celebră la cumpărături, ci se pare că a şi ajutat-o să aleagă lucrurile pentru trusoul bebeluşului. De asemenea, câştigătorul de la emisiunea „Ferma Vedetelor“ dă dovadă încă de pe acum că va fi un tătic de nota zece, aceasta fiind pentru prima dată când se va regăsi în această ipostază.

Pentru Cătălina Grama, însă, situaţia e alta, pentru că vedeta mai are un băieţel, pe nume Achim, dintr-o relaţie anterioară. Tot noi vă povesteam că fostul ei soţ, Ionuţ, i-a cam rămas „dator“ cu pensia alimentară a micuţului (AICI puteţi citi mai multe), iar de acolo a început un adevărat război.

Mai mult decât atât, atunci când anunţa că vor deveni părinţi, Jojo povestea că totul s-a întâmplat chiar într-o pauză de o săptămână de la „Ferma Vedetelor“. Atunci au avut timp să se iubească din plin. Momentul fericit când ea a rămas însărcinată se petrecea prin luna martie, iar când a aflat, actorul a fost în al nouălea cer.

 „Eu şi Paul vom avea o fetiţă. Nu există nicio veste mai frumoasă pe care aş fi putut să v-o dau şi nici bucurie mai mare pentru noi. Vom fi părinţi şi ne simţim binecuvântaţi pentru că nu există fericire mai mare decât aceea de a cunoaşte iubirea că părinte. Achim este foarte încântat că familia noastră se va mări. De fapt, el a fost cel care a spus că îşi doreşte o surioară înainte că ea să existe măcar, aşa că noi credem că el a chemat-o“, povestea Jojo pe la mijlocul lunii iulie a acestui an.

Nu demult, Jojo mai mărturisea că e cât se poate de fericită că a trecut cu bine de cea de-a şasea lună de sarcină. Asta pentru că a avut stări constante de rău, având greţuri în toate lunile de până atunci. De asemenea, un semn clar că ea şi-a revenit şi e mai pregătită ca oricând să devină mămică pentru a doua oară e faptul că ea a mers foarte jovială la cumpărături şi nu a dat niciun semn că i-ar mai fi rău.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!