Le mai ştii pe surorile CHEEKY GIRLS? Una dintre ele s-a măritat! Iată cine e cel căruia i-a spus „Da!“

• Showbiz

Gabriela şi Monica Irimia, în vârstă de 34 de ani, par să îşi fi găsit fericirea, plecând din România, iar după ce prima dintre ele s-a iubit cu un politician, se pare că cea de-a doua, Gabriela, a fost mai norocoasă. Asta deoarece recent tânăra a mers în faţa altarului alături de alesul inimii sale, Shaun Taylor, după ce a avut cu acesta o relaţie de lungă durată, de mai bine de patru ani de zile. Cum a fost puţin supărată pentru că viaţa de pe scenă a celor două gemene nu a fost chiar cea pe care o visa, mama acestora se declara fericită de faptul că fiica ei Gabriela a făcut pasul cel mare.

„Shaun este un bărbat foarte special. Merge la toate show-urile ei şi i-a cumpărat multe cadouri, inclusiv o maşină. Inelul de logodnă are un diamant imens. El i-a dăruit de curând Monicăi o superbă casă cu etaj şi curte, aflată în apropierea locuinţei mele. I-a cumpărat şi câteva găinuşi, pentru că Monica le iubeşte foarte mult, două sunt albe, iar una neagră. Când nu este în concerte, se ocupă de ele, le hrăneşte, dar când pleacă, un angajat are grijă de ele“, a povestit femeia.

Monica s-a măritat cu Shaun, bărbatul cu care era logodită de patru ani
Monica s-a măritat cu Shaun, bărbatul cu care era logodită de patru ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Gandul.ro
Ce fel de iarnă vom avea anul acesta? Prima prognoză pentru decembrie 2026, ianuarie 2027 și februarie 2027, emisă de meteorologii EaseWeather
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!