Acasă » Galerie foto » IMAGINI TULBURĂTOARE! O mamă şi cei doi copii şi-au găsit casă într-o ”cutie de chibrituri”!

IMAGINI TULBURĂTOARE! O mamă şi cei doi copii şi-au găsit casă într-o ”cutie de chibrituri”!

De: Cancan 27/11/2016 | 00:00

Povestea Luminiţei Florea, în vârstă de 47 de ani, şi a celor doi copii ai ei, de 13 şi 15 ani, este un amestec dureros de frig, necazuri, suferinţă şi foame. Nevoiţi să trăiască într-o rulotă în cartierul Vitan, cei trei luptă zilnic pentru supravieţuire într-o cămăruţă neîncălzită şi neluminată.

Este greu de imaginat că o familie poate să locuiască în astfel de condiţii. Când am intrat în rulota în care Luminiţa Florea şi copiii săi îşi duc traiul zilnic, sentimentul încercat a fost cel de milă pentru membrii unei familii care se confruntă zilnic cu frigul şi foamea. Văzând „cutia de chibrituri” care le ţine loc de domiciliu, aproape am rămas fără cuvinte. Fiecare dintre ei riscă să se îmbolnăvească în orice clipă din pricina frigului. 

Singura sursă de încălzire în rulota în care stau Luminiţa Florea şi copiii săi, Antonio, de 15 ani, şi Narcisa, care va împlini în martie anul viitor 13 ani, este aragazul.

Mâncarea, gătită la acelaşi aragaz, este şi ea puţină. Luminiţa Florea şi copiii trăiesc din câştigul obţinut de femeie la Piaţa Obor, acolo unde îi ajută pe comercianţi cu ce îi cer aceştia (duce lăzi, încarcă produse), din alocaţia celor doi elevi şi din ajutorul infim de handicap pe care îl primeşte fetiţa, Narcisa, care a căzut acum câţiva ani în gol de la 7 metri. 

Ambii copii sunt nevoiţi să îşi facă temele în condiţii mai mult decât improprii: pe o masă aşezată lângă un geam al rulotei. Lipsa de spaţiu şi de lumină îi incomodează pe aceştia care, în ciuda tuturor greutăţilor, încearcă să dea rezultate cât mai bune la învăţătură.

„Efectiv copiii mei au crescut pe străzi”, constată, cu amărăciune, Luminiţa Florea. Ea a locuit împreună cu aceştia în apartamentul soacrei sale, până când soţul ei a murit. Acum Luminiţa Florea şi soacra ei nu mai au nicio legătură.

Înainte de a ajunge în această rulotă care le-a fost donată, Luminiţa şi copiii au trăit într-o Dacie papuc.

„Fetiţa mea plânge în fiecare seară, lumină nu avem, apă nu avem”, mărturiseşte femeia drama ei şi a copiilor ei. Băiatul său, Antonio, i-a scris lui Moş Crăciun, rugându-l să-i aducă un televizor. Chiar dacă acesta i-ar împlini dorinţa ar fi o mare problemă cu instalarea lui, recunoaşte mama lui Antonio. Unde să îl mai pună şi pe el?

Cei trei dorm în acelaşi pat noaptea. Având în vedere spaţiul foarte mic nici nu ar avea unde să mai facă loc unui alt pat, chiar dacă ar primi unul de la o persoană mărinimoasă, cum este şi cea care le-a oferit rulota.

„Tot ceea ce le cerem oamenilor este o cămăruţă, ne gândim cu groază că vine iarna”, spune Luminiţa Florea, care ne precizează că a făcut nenumărate adrese către autorităţi în care solicita o locuinţă.

Femeia i-a scris inclusiv Preşedintelui României, în perioada în care şef al statului era Traian Băsescu. A primit un răspuns în care i se transmitea că petiţia ei a fost trimisă Primăriei Sectorului 3, autoritatea responsabilă cu atribuirea de locuinţe în zona în care femeia avea domiciliul. Nu s-a rezolvat, însă, nimic de atunci, condiţiile în care femeia şi copiii săi trăiesc fiind la fel de vitrege.

Iarna bate la uşă, iar Luminiţa Florea şi copiii ei ar putea să o înfrunte şi în acest an din friguroasa şi întunecata rulotă. Până când?

Dacă doriţi să ajutaţi această familie, ne puteţi contacta la numărul de telefon al ziarului, 0741CANCAN, sau ne puteţi scrie pe adresa de email [email protected].

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Noul „Netflix” a apărut gratuit în România, doar pentru clienții Digi RCS-RDS
Noul „Netflix” a apărut gratuit în România, doar pentru clienții Digi RCS-RDS
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
S-a dezbrăcat și are milioane de like-uri! Georgina lui Ronaldo, cea mai incendiară apariție
S-a dezbrăcat și are milioane de like-uri! Georgina lui Ronaldo, cea mai incendiară apariție
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Zodiile care în Săptămâna Mare sunt apărate de divinitate. Până la Paști își vor rezolva toate problemele
Zodiile care în Săptămâna Mare sunt apărate de divinitate. Până la Paști își vor rezolva...
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu 20.000 de dolari bucata
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu a mai venit în România din 2018”
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și Sebastian: „Fiecare are ceva al lui. Sebastian e un băiat frumos, vorbește frumos.”
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile neplăcute
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile...
Alimentul ieftin și plin de proteine recomandat de doctorul Mihail Pautov. E ideal pentru cei care vor să pună masă musculară
Alimentul ieftin și plin de proteine recomandat de doctorul Mihail Pautov. E ideal pentru cei...
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat cu ajutorul fratelui său
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Prințul Harry mai încearcă o dată. Cum s-a autoinvitat în Marea Britanie
Prințul Harry mai încearcă o dată. Cum s-a autoinvitat în Marea Britanie
Primul oraș ras de pe fața Pământului în cazul unui RĂZBOI NUCLEAR. Unde se află „EPICENTRUL” Apocalipsei
Primul oraș ras de pe fața Pământului în cazul unui RĂZBOI NUCLEAR. Unde se află...
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
Gabriela Cristea, „uitată” de Tavi Clonda. Bărbatul a pus ochii pe o altă femeie în aeroport: „A agățat o gagică”
Gabriela Cristea, „uitată” de Tavi Clonda. Bărbatul a pus ochii pe o altă femeie în...
Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele:  “Am găsit arsen, plumb și mercur”
Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele: “Am găsit arsen,...
Lucrurile pe care să nu le faci sub nicio formă până în ziua de Paște 2024. E păcat să faci asta în Săptămâna Patimilor
Lucrurile pe care să nu le faci sub nicio formă până în ziua de Paște...