Cum arată IOANA FILIMON, tânăra care a câştigat Miss România 2016! Tânăra recunoaşte că a apelat la chirurgia plastică

• Știri

 La finalul celor trei probe ale concursului, membrii juriului au declarat-o câştigătoare pe Ioana Filimon, o tânără din Timişoara, licenţiată şi masterandă în Inginerie şi Protecţia Mediului. Locul al doilea în cadrul concursului a fost câştigat de Maria Postolache, iar pe locul al treilea s-a clasat Victoria Osajic. Titlul de Miss Fotogenie i-a revenit Oanei Gârbea, iar Miss Ambasad’Or a fost declarată Gabriela Filipciuc.

La scurt timp după victorie, câştigătoarea le-a mulţumit tuturor celor care au susţinut-o, precizând că Timişoara va rămâne oraşul ei de suflet. „A fost un sentiment unic, nemaitrăit pâna acum. Le mulţumesc celor care mi-au fost alături pentru că fără ei nu aş fi ajuns aici. Faptul că am câştigat Miss România nu reprezintă decât o încununare a muncii dpuse până acum. Eu am terminat facultatea şi masterul în Ingineria şi Protecţia Mediului şi mi-aş dori sa lucrez în domeniu. Timişoara este şi o să fie oraşul meu de suflet şi indiferent de ce am să fac mai departe am să mă întorc cu drag acasă“, a declarat Ioana pentru pressalert.ro.

Ioana a făcut primii paşi în modelling din curiozitate, la vârsta de 16 ani, şi de atunci a participat la numeroase competiţii locale şi naţionale, dar spune că niciodată nu a câştigat un premiu la fel de important cum este titlul de Miss România 2016.

„Titlul de Miss România a fost cel mai mare vis al meu care mi s-a şi îndeplinit. Acest titlu m-a ajutat să cunosc mai multă lume şi, automat, să am şi mai multe proiecte pe viitor. Sunt convinsă ca Miss România este cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla acum“, a declarat tânăra pentru adevărul.ro

Câştigătoarea Miss România recunoaşte că a apelat la chirurgia plastică: „Am o singură operaţie estetică, cea de mărire de sâni, însă buzele mele sunt naturale chiar dacă sunt foarte mari. Sunt de acord cu operaţiile estetice atât timp cât sunt făcute în limita bunului simţ şi nu se exagerează“, a mai mărturisit Ioana.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!