Povestea uluitoare a singurului paralimpic român medaliat la Rio! Ce se ascunde în spatele celui mai emoţionant moment din 2016

• Poze

Alex se antrenează cu echipa olimpică de judo la Cluj, a fost la un pas de medalia de bronz la Campionatele Europene de la Lisabona din noiembrie 2015, clasându-se pe locul 5. A câştigat aur la Heidelberg în februarie 2016 şi argint la Grand Prix Infraero Brazilia în martie 2016. În iunie 2016 a câştigat medalia de aur la Grand Prix-ul de la Birmingham, în Marea Britanie. Însă puţină lume ştie cât de multe sacrificii a trebuit să facă pentru a reuşi să devină medaliat olimpic. Deşi este complet nevăzător de la şase ani, Alexandru Bologa nu lasă acest lucru să-i stea în cale. „El nu a aşteptat de la noi să-l tolerăm, să-l privim cu milă. Îl teroriza faptul că cineva se poate gândi cu milă la el, cu compasiune. E un bărbat adevărat, el nu vede cu ochii, dar o face cu mintea”,  povestea Florin Bercean, antrenorul coordonator al lotului de la Cluj.

Meciul de la Rio, în urma căruia a obţinut prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice, a fost punctul culminant din viaţa de sportiv a lui Alex Bologa.
Meciul de la Rio, în urma căruia a obţinut prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice, a fost punctul culminant din viaţa de sportiv a lui Alex Bologa.

Mai mult decât atât, dincolo de antrenamente şi competiţii, Alex are grijă să urmeze constant şi cursurile a două facultăţi: Psihopedagogie Specială şi Kinetoterapie, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”. Cea mai mare bucurie din viaţa lui a fost să ajungă pe podium la Rio, iar emoţiile l-au copleşit, dar i-au şi confirmat că toate sacrificiile făcute de-a lungul timpului au dat rezultate. „Nu mă aşteptam să iau o medalie la prima mea participare la Jocurile Olimpice. Sunt bucuros, dar încă nu realizez ce am izbutit. Cel mai greu mi-a fost înainte de începerea concursului pentru că am avut mari emoţii”, povestea emoţionat după încheierea Olimpiadei tânărul de doar 20 de ani.

Pasiunea sa pentru judo, dar o putere psihică incredibilă, l-au adus pe Alex Bologa pe cele mai înalte culmi sportive.
Pasiunea sa pentru judo, dar o putere psihică incredibilă, l-au adus pe Alex Bologa pe cele mai înalte culmi sportive.

Însă, dincolo de problemele cauzate de faptul că este nevăzător, copilăria lui a fost una dificilă şi din cauză că nu şi-a avut tot timpul părinţii aproape, aceştia plecând în Spania pentru a-i asigura un viitor mai bun. Atunci când Alexandru şi-a descoperit pasiunea pentru judo, mama sa nu a fost de acord, dar în cele din urmă a înţeles pasiunea fiului ei, după mai multe rugăminţi fierbinţi. „Alex a plâns o singură dată. A fost în momentul în care părinţii s-au opus şi au vrut să nu-l mai lase să facă judo. Mama lui i-a spus că nu vrea un bătăuş din copilul ei. El i-a explicat plângând ce înseamnă judoul şi aşa a rămas la Cluj”, a povestit Gianina Andreică, antrenoarea campionului.

Deşi este nevăzător, Alex nu lasă acest obstacol să-i stea în cale. Nu doar că este campion olimpic, dar mai şi urmează cursurile a două facultăţi în paralel.
Deşi este nevăzător, Alex nu lasă acest obstacol să-i stea în cale. Nu doar că este campion olimpic, dar mai şi urmează cursurile a două facultăţi în paralel.

Atunci când a început să vină la sală, să se antreneze, Alexandru se chinuia cu o indemnizaţie de doar 12 lei pe zi, dar determinarea sa l-au făcut pe Florin Bercean, coordonatorul lotului, să facă tot ce îi stă în putere pentru a-l ajuta. „Avea o indemnizaţie de 12 lei pe zi din care trebuia să mănânce! Cum poate un sportiv în creştere, un judoka să trăiască din această sumă? Am decis să se mute alături de noi la Centrul Olimpic şi să fie parte integrantă a lotului. Toate aceste lucruri l-au ajutat, iar el a apreciat enorm ceea ce am făcut pentru el”, a povestit Bercean. Anul acesta, Crăciunul i-a adus o veste excepţională sportivului român, după ce Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, a decis să-i facă o surpriză: l-a chemat pe Alexandru Bologa la Budapesta, în data de 27 decembrie, acolo unde i-a oferit o sumă impresionantă: 25.000 de euro! Gestul este cu atât mai impresionant fiindcă suma a fost din „buzunarul” propriu al preşedintelui Federaţiei, nu din alte fonduri. (detalii AICI)

(Georgiana Laciu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu, lovitură sub centură pentru fostul soț? „Am început să învăț să nu mai car bagaje”
Click.ro
Anca Țurcașiu, lovitură sub centură pentru fostul soț? „Am început să învăț să nu mai car bagaje”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
go4it.ro
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
În 1970, un preot a vândut 12.000 de piranha în Europa. Banii obținuți au finanțat construirea unor poduri de 350 de metri și a unei piste de aterizare de 800 de metri pe o insulă braziliană izolată
Gandul.ro
În 1970, un preot a vândut 12.000 de piranha în Europa. Banii obținuți au finanțat construirea unor poduri de 350 de metri și a unei piste de aterizare de 800 de metri pe o insulă braziliană izolată
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!