Acasă » Galerie foto » Patinoarul Telekom Arena a atins capacitatea maximă în prima sa zi de funcţionare din 2017

Patinoarul Telekom Arena a atins capacitatea maximă în prima sa zi de funcţionare din 2017

De: Cancan 05/01/2017 | 15:13

Bucureşti, 5 ianuarie 2017. Prima zi de funcţionare a patinoarului Telekom Arena în noul an a atras public până la capacitatea maximă a patinoarului. Deschis oficial pentru publicul larg cu ocazia sărbătorilor de iarnă, noua atracţie în materie de patinaj şi hochei a fost asaltată în orele dedicate publicului larg.

Aproximativ 600 de persoane au fost prezente pe gheaţă şi în tribunele celui mai modern patinoar naţional, dezvoltat la iniţiativa domnului Ion Ţiriac, în seara de 2 ianuarie 2017 – prima zi de funcţionare a arenei în anul care tocmai a debutat.

Sărbătorile de iarnă au întâmpinat copii cu vârste de până la 12 ani cu intrare liberă pe gheaţă patinoarului Telekom Arena, în timp ce grupurile organizate de copii beneficiază de program zilnic pentru instruire sportivă, la iniţiativa Fundaţiei Ţiriac.

Patinoarul este situat pe Strada Drumul Gării Odăi (Otopeni), vizavi de Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Telekom Arena este un proiect unic, singurul patinoar din zona Bucureşti-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaţionale şi în acord cu indicaţiile Federaţiei Internaţionale de Hochei. Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor şi sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanţe.

Grupurile organizate de copii şi elevi, cât şi juniorii care practică hochei sau patinaj beneficiază de acces gratuit la Telekom Arena pentru sesiunile de antrenament pe întreg parcursul anului.

Iniţiativa Fundaţiei Ion Ţiriac de a face sporturile pe gheaţă accesibile celor mici este susţinută de: Telekom Romania, Allianz-Ţiriac, Dedeman şi Skoda.

Fundaţia Ţiriac este o organizaţie non-profit, apolitică şi non-guvernamentală, care s-a născut la iniţiativa şi din dorinţa domnului Ion Ţiriac de a contribui la dezvoltarea sportului şi încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor şi tinerilor din România. Activităţile fundaţiei susţin, de asemenea, societatea în ansamblul său, oferind suport persoanelor aflate în situaţii dificile de viaţă. Mai multe detalii despre activitatea fundaţiei se regăsesc pe www.fundatiaiontiriac.ro.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
REȚETA de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Renumitul chef a dezvăluit secretul său
REȚETA de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Renumitul chef a dezvăluit secretul său
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a LIPIT de el
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns...
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în vârstă de 21 de ani ar fi petrecut împreună înainte de tragedie: „Ar fi avut un conflict acolo”
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă. „Primul sărut e urât să fie dintr-o provocare.”
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
Este păcat dacă speli la mașină în Vinerea Mare? Adevărul, explicat de Părintele Vasile Ioana
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de...
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l țină în Lumină!
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
A murit zeul rock and roll. Lumea e în lacrimi: A fost un pionier
A murit zeul rock and roll. Lumea e în lacrimi: A fost un pionier
Putin vrea să distrugă NATO. N-are curaj să atace, dar aplică o strategie perversă
Putin vrea să distrugă NATO. N-are curaj să atace, dar aplică o strategie perversă
Fructul care NU trebuie să lipsească de pe masa de Paște. E ieftin și ajută la digestie!
Fructul care NU trebuie să lipsească de pe masa de Paște. E ieftin și ajută...
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini rare cu femeia
Iubita celui mai mare rival al lui Gigi Becali este de o frumuseţe răpitoare. Imagini...
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
Cum s-a schimbat viața lui CRBL de când a divorțat de Elena Viscu. Planurile artistului pentru Paști
Cum s-a schimbat viața lui CRBL de când a divorțat de Elena Viscu. Planurile artistului...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...