Cum a început povestea de iubire dintre ILEANA CIUCULETE şi CORNEL GALEŞ! Puţini ştiau asta

• Poze

„Zânica m-a învăţat multe, să ştii. Când ne-am cunoscut, zice: «Ne întâlnim la ora cutare.» şi eu m-am dus mai târziu. Şi zic hai să-i dau un punct de vedere: am venit cu usturoi, am mâncat usturoi, am băut ceva. Şi m-am prefăcut că sunt mai beat aşa. Şi zice: «Mda, ai venit, cât e ceasul?», «Păi am întârziat…», «Bine, miroşi a usturoi. Nu-i nimic, discutăm mâine.» Şi mâine am discutat, zice: «Măi, băiatule, stai că te învăţ eu: alcoolul se bea să nu te îmbeţi, înţelegi? Să te simţi bine. Unu, doi: usturoiul când îl mănânci, îl mănânci în anumite momente.» (…) Eu aveam două divorţuri”, a spus Cornel Galeş.

„Am luat acelaşi taxi, eu eram cu o prietenă de-ale mele de la Craiova – o doctoriţă care venise în vizită la mine. Îţi dai seama, venise la mine repede, mă simţeam foarte… Şi am simţit nevoia să mergem împreună la restaurant. Acolo, din întâmplare – deci, încă o dată vă spun vouă, cei care spuneţi că nu ştiu ce – nu el era şofer pe taxi, am luat acelaşi taxi, fetelor. Au fost acuzaţii şi vor mai fi. Eu am ceva: «cântă şi mergi mai departe, Dumnezeu mi-a spus în şoaptă.» (…) Prietena mea, după ce el a coborât: «Bă, da ce simpatic, ăsta ţi-ar fi bun ţie!» (…) Un divorţ şi un concubinaj de cinci ani”, a declarat Ileana Ciuculete în 2010.

Ilena Ciuculete s-a măritat înainte să devină majoră, iar în urma primului mariaj a avut băieţi: pe Mugurel şi Cristian Sfetcu.

„M-am căsătorit la o vârstă foarte fragedă, la 16 ani, când deja eram cântăreaţă. Apoi la vârsta de 19 ani am dat naştere primului meu băiat , Mugurel , la 2 ani a venit şi cel de-al 2-lea băiat, Cristian, care vroiam să fie fată, dar Dumnezeu nu mi-a dat fata pe care mi-o doream din tot sufletul şi mi-a dăruit tot băiat. O să-mi aducă băieţii două nurori şi o să le iubesc poate mai mult decât pe ei dacă vor fi pe sufletul meu şi nu o să fiu severă deloc pentru că şi eu am avut soacră”, a declarat la un moment dat artista de muzică populară.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!