Povestea cutremurătoare a ”Zânei cu epoleţi”. Îşi donează salariul de la Armată după ce…

• Știri
Povestea cutremurătoare a ”Zânei cu epoleţi”. Îşi donează salariul de la Armată după ce…
Eliza-Elena Săpunaru

Eliza-Elena Săpunaru, alias ”Zâna cu epoleţi”, a început în 2014 să-şi doneze venitul oamenilor şi familiilor nevoiaşe. Puţini ştiu însă că motivul care a făcut-o pe Eliza să vină în ajutorarea celor aflaţi la ananghie este unul extrem de dureros.

Totul a început în urmă cu trei ani, după ce bunicul ei a murit de cancer. De atunci se ocupă de două familii, cărora le trimite alimente şi bunuri, şi periodic merge la o cantină de săraci pentru a ajuta acolo.

”Totul a început în 2014, când bunicul meu se afla internat la spitalul din Piteşti, la secţia de Oncologie. El a murit de cancer. Când mergeam la el, am observat că bolnavii de acolo stăteau în nişte condiţii greu de descris în cuvinte. Nu aveau nici măcar o masă sau scaune pe care să mănânce, mâncau pe capul patului. Atunci i-am spus soţului meu că trebuie să facem ceva şi am mers şi am donat două mese şi câteva scaune din plastic acolo. Apoi, am început să donăm bunuri şi alimente familiilor nevoiaşe. În prezent, am două familii de care mă ocup. Salariul meu îl dau oamenilor nevoiaşi, iar noi trăim din salariul soţului. Dacă sunt luni în care nu găsesc pe nimeni, opresc banii şi data viitoare am un buget mai mare. Mai merg şi ajut la o cantină pentru săraci, unde vin 70 de persoane. Încerc să-mi aleg cu grijă oamenii pe care-i ajut, pentru că am avut şi dezamăgiri”, a declarat Eliza Săpunaru pentru Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România.

Eliza Săpunaru a spus că venirea pe lume a fiului ei a schimbat-o şi a făcut-o să fie mult mai sensibilă la suferinţa copiilor: ”Da, naşterea băieţelului meu m-a schimbat. Plus că, dintr-o conjunctură, am ajuns la spitalul Budimex, unde am fost copleşită să văd de condiţiile în care trăiau copiii abandonaţi de acolo. E mai greu să ajungi să ajuţi copii, din cauza birocraţiei. Nu dau niciodată bani. Donez numai mâncare, alimente sau haine şi ce mai au nevoie, dar nu bani”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este tânăra de 22 de ani suspectată că și-a ucis bunicul la Cluj. Aida locuia peste ocean și venise în vacanță
Click.ro
Cine este tânăra de 22 de ani suspectată că și-a ucis bunicul la Cluj. Aida locuia peste ocean și venise în vacanță
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump face o afirmație controversată despre „toaletele” din China. Ce îi răspunde Beijingul
Digi24
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump face o afirmație controversată despre „toaletele” din China. Ce îi răspunde Beijingul
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
Gandul.ro
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!