Acasă » Galerie foto » Viitoarea doamnă Bănică a călcat strâmb. Iubi face manevre periculoase în trafic!

Viitoarea doamnă Bănică a călcat strâmb. Iubi face manevre periculoase în trafic!

De: Cancan 31/03/2017 | 00:00
Lavinia Pârva a demonstrat că este „pericol“ în trafic

Lavinia Pârva are o viaţă cât se poate de activă, iar recent a demonstrat cum reuşeşte să le facă pe toate într-un timp record. Chiar dacă asta înseamnă şi că mai încalcă uneori, câte o regulă, pe ici, pe colo.

CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a filmat-o pe viitoarea doamnă Bănică, în momentul în care se afla la volanul maşinii sale, un Nissan Juke, de culoare galbenă. Frumoasa brunetă a reuşit să demonstreze cât este de „periculoasă“ în trafic. Fiind în mare grabă pentru a ajunge la un salon dedicat patrupezilor, situat în zona Floreasca a Capitalei, Lavinia Pârva a încălcat câteva reguli de circulaţie. În momentul în care a ajuns pe strada Dorobanţi, ea a încercat să taie linia dublă continuă, doar că a văzut o maşină de Poliţie şi s-a răzgândit rapid, când voia să intre într-o depăşire. Totuşi, pentru că avea cel mai probabil o programare pentru căţelul ei, pe care îşi dorea cu ardoare să o respecte, şi-a luat iarăşi inima în dinţi. Imediat ce a trecut de maşina în care se aflau poliţiştii de la Rutieră, iubita lui Ştefan Bănică a prins curaj şi-a întors din două mişcări de volan bine calculate printr-un loc nepermis, în care la fel era trasată o linie dublă continuă.

Viitoarea doamnă Bănică a întors pe linia dublă continuă
Viitoarea doamnă Bănică a întors pe linia dublă continuă

Încă de la începutul acestui an, Lavinia Pârva a demonstrat că duce o viaţă foarte activă şi echilibrată, făcând constant publice imagini cu ea la sala de fitness. Din dorinţa de a-şi păstra un fizic demn de invidiat, ea a muncit din greu să topească kilogramele care par să o fi deranjat, iar rapid să arate cât se poate de bine.

De asemenea, între ea şi cântăreţ lucrurile par să meargă pe calea cea bună, pentru că viitoarea doamnă Bănică se dedică destul de mult şi relaţiei pe care o are cu acesta. Chiar dacă o perioadă s-a zvonit că cei doi se pregătesc de o nouă etapă din viaţa lor, acest lucru nu s-a întâmplat şi nu au ajuns deocamdată în faţa altarului. Totuşi, bruneta a povestit recent că există un inel pe care l-a primit de la artist, o bijuterie pe care o poartă uneori.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie să îl știe toți românii
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este adevăratul motiv: „Nimeni nu a încercat să vă țepuiască.”
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Medicul Tudor Ciuhodaru a dezvăluit ce să nu faci după masa de Paște: “În caz contrar, veți avea nevoie de serviciul de urgență”
Medicul Tudor Ciuhodaru a dezvăluit ce să nu faci după masa de Paște: “În caz...
Lucrul pe care trebuie să-l faci în dimineața de Paște. Îți aduce prosperitate pentru tot restul anului
Lucrul pe care trebuie să-l faci în dimineața de Paște. Îți aduce prosperitate pentru tot...
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de nerecunoscut la 51 de ani
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Prima ţară din Vest care anunţă sus şi tare că nu-şi trimite armata în Ucraina
Prima ţară din Vest care anunţă sus şi tare că nu-şi trimite armata în Ucraina
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Dispută Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „E de datoria noastră să spunem oamenilor adevărul nepopular?”
Dispută Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „E de datoria noastră să spunem oamenilor adevărul nepopular?”
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul...
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: ”O să mă duc pe câmp să alerg un miel”
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: ”O să mă duc pe câmp să...
Slujba de Înviere 2024 live online și la TV. Vezi ceremonia de la Catedrala Patriarhală din București
Slujba de Înviere 2024 live online și la TV. Vezi ceremonia de la Catedrala Patriarhală...
Vremea se schimbă, iar fenomene meteo extreme sunt așteptate. Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza până la final de lună
Vremea se schimbă, iar fenomene meteo extreme sunt așteptate. Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza până...