Denisa Răducu a ajuns la 25 de kilograme. Dezvăluiri sfâşietoare despre starea artistei

Vedete
Denisa Răducu a ajuns la 25 de kilograme. Dezvăluiri sfâşietoare despre starea artistei

Denisa Răducu luptă cu ultimele puteri cu cancerul, iar medicii sunt sceptici în privinţa şanselor acesteia de supravieţuire. Boala i-ar fi cuprins întreg trupul şi ar fi slăbit cumplit, ajungând să cântărească aproximativ 25 de kilograme.

„Am discutat cu niste persoane din Spital. Pot sa va spun ca Denisa este externata. Toata medicina nu e in stare sa o puna pe picioare. Are 25 de kilograme. Cancerul a dat in metastaza in tot corpul. Acele celule canceroase sunt in tot corpul. Medical nu se mai pote interveni. Pentru ea este foarte greu sa fie transportata de acasa la spital”, a declarat jurnalistul de investigatii Madalin Pribu.

Tot surse din interiorul spitalului susţin că artista este vizitată zilnic de preot şi că la cap ţine mereu o lumânare neîncepută, pentru că s-a împăcat cu ideea că nu ar mai putea fi salvată: ”Zilnic e vizitată de preot şi îi mărturiseşte acestuia păcatele. Se simte mai bine, psihic, de când s-a împăcat cu toate cele lumeşti. Mai mult, o dată la două zile, ea se împărtăşeşte, nu vrea să se întâmple ceva şi ea să nu fie pregătită”, ne-a spus o sursă din interiorul spitalului. A fost dorinţa ei să o aibă acolo (n.r. o lumânare neîncepută), s-a împăcat cu ideea că doar o minune o mai poate salva”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Lucruri neștiute despre  Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Așa arătau Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu, de la „Asia Express”, 100% naturale! Cât costă operațiile lor estetice
Click.ro
Așa arătau Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu, de la „Asia Express”, 100% naturale! Cât costă operațiile lor estetice
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria Mică 2026: Cele mai frumoase urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 8 septembrie
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria Mică 2026: Cele mai frumoase urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 8 septembrie
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
O mini-turbină eoliană de 1 kg oferă curent când nu este soare
go4it.ro
O mini-turbină eoliană de 1 kg oferă curent când nu este soare
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
PSD aşteaptă să fie chemat la discuţii de Nicuşor Dan şi susține că nu există majoritate, la guvernare, fără UDMR. Un acord cu SOS este exclus – SURSE
Gandul.ro
PSD aşteaptă să fie chemat la discuţii de Nicuşor Dan şi susține că nu există majoritate, la guvernare, fără UDMR. Un acord cu SOS este exclus – SURSE
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!