Acasă » Galerie foto » Prima reacţie a lui Alex de la Orăştie, unul dintre cei mai buni prieteni ai Denisei, după ce s-a spus că a vrut să se sinucidă!

Prima reacţie a lui Alex de la Orăştie, unul dintre cei mai buni prieteni ai Denisei, după ce s-a spus că a vrut să se sinucidă!

De: Cancan 18/06/2017 | 16:06

După ce a apărut zvonul că Alex de la Orăştie, prietenul şi colegul Denisei Manelista, ar fi încercat să se sinucidă, acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îşi lămureşte prietenii virtuali.

Bărbatul a reacţionat imediat cum a văzut acest zvon fals. Cântăreţul, bun prieten cu Denisa Răducu, neagă toate lucrurile spuse despre el, conform cărora ar fi vrut să îşi pună capăt zilelor după ce a lansat prima lui melodie.

„Dacă citiţi aşa ceva să nu credeţi nimic. Eu sunt bine sănătos chiar în vacanţă”, a fost reacţia lui Alex de la Orăstie.  Prietenii virtuali au reacţionat imediat şi l-au sfătuit să nu ia în seamă toate răutăţile care se scriu la adresa lor. 

Pe numele lui real Alexandru Moceanu, acesta este cu doar un an mai mare decat Denisa si a fost descoperit tot de Florin Peşte, unchiul manelistei. Prin intermediul lui Florin, Alex si Denisa s-au cunoscut si s-au imprietenit, ei colaborând de multe ori de-a lungul carierei. O carieră pe care Alex a început-o extrem de greu din cauza unei probleme de ordin psihologic.

Alex de la Orastie a visat toată copilăria să cânte, iar într-o zi l-a sunat pe Florin Peşte şi i-a cântat pur şi simplu la telefon. Acestuia i-a plăcut atât de mult încât l-a chemat la Drăgăşani pentru a înregistra prima piesă.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie să îl știe toți românii
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este adevăratul motiv: „Nimeni nu a încercat să vă țepuiască.”
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de București
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore...
Mama părintelui Pimen de la Muntele Athos s-a stins din viață în ziua de Paște. Mărturia emoționantă a duhovnicului: „Se ruga tot timpul”
Mama părintelui Pimen de la Muntele Athos s-a stins din viață în ziua de Paște....
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de persoane: Nici nu ați avut bunul simț să vă țineți telefonul deschis
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Prima ţară din Vest care anunţă sus şi tare că nu-şi trimite armata în Ucraina
Prima ţară din Vest care anunţă sus şi tare că nu-şi trimite armata în Ucraina
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată...
Legenda Iepurașului de Paști - o tradiție prezentată de un teolog creștin!
Legenda Iepurașului de Paști - o tradiție prezentată de un teolog creștin!
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte puțin, în fiecare zi”
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte...
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a...
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Cum arată Irina Loghin în costum de baie la 85 de ani. Artista și-a surprins fanii
Cum arată Irina Loghin în costum de baie la 85 de ani. Artista și-a surprins...
Singurul animal care are 3 inimi. Are, de asemenea, sângele albastru
Singurul animal care are 3 inimi. Are, de asemenea, sângele albastru
Băutura naturală care te scapă de senzația de rău după mese copioase. E perfectă dacă ai mâncat prea mult de Paște
Băutura naturală care te scapă de senzația de rău după mese copioase. E perfectă dacă...