Pufoşenii sau odioşenii? Şlapii cu blană, noua isterie a vedetelor

• Poze

Pasiunea nebună a Cruelei De Vil pentru blănuri şi pete de dalmaţieni pare că a fost învinsă de altfel de pufoşenii. Dacă până nu de mult, doamnele suportau chinuri groaznice ca să scape de blăniţa nedorită, acum ar face orice să le fâlfâie nişte puf pe la picioare. Case de modă renumite au început să îmblănească labele doamnelor de prin 2012. Designerii şi-au extins imaginaţia şi pe şlapi, ai căror preţ sar şi de 800 de dolari şi care, astăzi, au ajuns un must have pentru vedetele din România. Unele se ataşează atât de mult de animalele mergătoare încât nu renunţă la ele nici pe codul roşu de ploaie. Inventivă, domnişoara fotografiată la Piaţa Unirii şi-a sufocat animalele de companie cu nişte pungi.

Elena Băsescu pare să contrazică celebrul slogan al tatălui ei,  iarna nu-i ca vara, întrucât a reuşit performanţa să îmbine stilistic ambele anotimpuri. O confirmă şlapii pufoşi cu care mătură tot mai des drumurile prăfuite ale capitalei. Modelul este unul rar întâlnit la divele noastre, că doar una este Eba, şi pare a fi realizat din pene de struţ. Cei mai celebri papuci din garderoba Elenei Băsescu rămân, însă, cei pe care i-a oferit lui Syda.

N-am putea crede că Elena Băsescu o are ca muză stilistică pe Loredana Chivu, dar ţinuta îmbrăcată anul trecut de blondină e aproape identică cu cea purtată recent de Eba. Respectiv, rochiţă înflorată cu influenţe gipsy şi celebrii papuci. Ne place să credem, însă, că orice asemănare e pur întâmplătoare. Loredana are în colecţia de papuci blănoşi mai multe nuanţe: negru, galben şi mov. Şi cum animalele de companie nu prea au ce căuta în avioane, o stewardeză i-a criticat Loredanei stilul vestimentar, ceea ce a stârnit un adevărat scandal.

Ruby a devenit celebră după ce ne-a îndemnat să stingem lumina. Unii ar spune că tot cu lumina stinsă e de admirat şi colecţia ei impresionantă de papuci cu blană de vulpe. Nici oglinda pare că n-a rezistat în faţa papucilor fluffy şi s-a spart.

Celebra blogeriţă, Carmen Negoiţă, e pătrunsă de fashion până-n măduva oaselor dar şi până în blana de pe încălţămintea de vară. Pe lângă papucii îmblăniţi, Carmen deţine şi o pereche de sandale gladiator accesorizate cu blană până la genunchi.

Şi Oana Roman deţine o colecţie impresionantă de pufoşenii. Spre dezamăgirea doamnei cu găina de companie, care spunea că Oana arată ca „Albă ca zăpada over size care a violat două veveriţe”, papucii Oanei nu au năpârlit, ba chiar s-au înmulţit.

O altă promotoare a blănurilor din picioare e şi celebra Diana Gureşoaie, fosta proxenetă a milionarului Ioan Neculaie. Ca să le arate americanilor că nu e o simplă ţărancă venită de pe dâmboviţa care îşi târşâie şlapii pe lângă şeslong, strâmba lui Dodel a încălţat papuci cu cozi de veveriţe într-o nuanţă care să pună pe fugă deochiul celor miraţi de ţinuta ei.

Lista gleznelor îmblănite poate continua şi cu nepoata lui Petre Roman, Calina, Loredana Groza, Anda Adam sau Claudia Pătrăşcanu. Toate acestea ar trebui să ştie că a apărut în spaţiul virtual şi un spray antiparazitar dedicat papucilor cu blană. Sau, ar mai putea încerca şi zgarda anti-purici.

 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!